Kremlinul rămâne neimpresionat de declarațiile privind viitoarele schimbări în politica NATO, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
"Am văzut (declaraţiile lui Kellogg). Dar, ca să fim corecţi, să ne amintim că, atunci când era preşedintele SUA, acesta a fost unul dintre principalele mesaje ale lui Trump pe care l-a folosit în toate relaţiile sale cu membrii alianţei. El a tot amintit aceste două procente în diferite ocazii. Aşadar, nu există nicio noutate în abordarea sa faţă de această problemă", menționează purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Aceste declarații accentuează preocupările și speculațiile privind direcția pe care o va urma NATO sub conducerea Statelor Unite, iar reacția Kremlinului sugerează că Rusia este atentă și pregătită să răspundă la orice modificări majore în politica de securitate a alianței transatlantice.
Moscova nu este surprinsă de afirmațiile recente care indică faptul că, în cazul unei realegeri a lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, acesta ar putea exercita presiuni pentru modificări în politica NATO, inclusiv limitarea dreptului la apărare colectivă pentru țările care nu îndeplinesc cota de cheltuieli militare de cel puțin 2% din PIB, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.
Criticii lui Trump, printre care se numără președintele democrat Joe Biden și oficiali occidentali de rang înalt, au reacționat vehement după ce acesta a insinuat, în cadrul unei întalniri din weekend, că Statele Unite nu vor apăra aliații din NATO care nu investesc suficient în domeniul apărării și chiar ar putea încuraja Rusia să îi atace.
Mai departe, un important consilier în domeniul securității naționale al lui Donald Trump a declarat, marți, pentru Reuters, că în cazul în care fostul președinte va reveni la conducerea țării, va face presiuni pentru reforme în cadrul NATO care ar putea duce la retragerea protecției unor state membre împotriva unui atac extern.
Keith Kellogg, general locotenent în retragere și fost șef de cabinet al Consiliului de Securitate Națională al fostului președinte, a afirmat că, dacă un stat membru al alianței nu respectă angajamentul de a aloca cel puțin 2% din PIB pentru apărare, conform acordului convenit, ar susține eliminarea protecției prevăzute de articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord. Cu toate acestea, Kellogg a refuzat să ofere detalii cu privire la discuțiile sale cu Trump, menționând că discută frecvent despre viitorul NATO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu