Rusia "nu este interesată" de oprirea livrărilor de gaze către Europa, a declarat luni Kremlinul, pe fondul declaraţiilor care se fac în unele capitale europene cu privire la o astfel de posibilitate, relatează EFE şi Interfax.
"Rusia nu este interesată de aşa ceva", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
Peskov a afirmat că Moscova este un furnizor "responsabil" de gaze, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.
"Rusia a fost şi continuă să fie o ţară care garantează în mare parte securitatea energetică a Europei", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În acelaşi timp, el a subliniat că "dacă Europa continuă pe calea adoptării de restricţii şi sancţiuni fără sens, ceea ce o afectează pe ea însăşi, situaţia va fi diferită".
"Dar repet, Rusia nu este interesată de asta (închiderea robinetului la gaze către Europa)", a insistat el.
Moscova a reluat la 21 iulie furnizarea de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream, la 40% din capacitatea de transport a conductei, la fel ca înainte de oprirea tehnică de zece zile, potrivit EFE.
"În condiţiile în care lipsesc 60% (din gaze) şi a instabilităţii politice, nu avem motive să fim liniştiţi", a subliniat Klaus Mueller, şeful autorităţii germane de reglementare a reţelelor, citat de Reuters.
În acest context, guvernul german a apreciat că Rusia "nu este un partener de încredere" după reluarea livrărilor prin gazoductul Nord Stream 1, susţinând propunerea Comisiei Europene de reducere a consumului de gaze cu 15%, inclusiv în acele ţări care nu depind de energia rusă.
Potrivit Kremlinului, afirmaţiile liderilor germani "contrastează cu realitatea şi cu istoria livrărilor".
Peskov susţine că şi în "cele mai dificile momente" partea rusă a continuat să îşi îndeplinească angajamentele în materie de gaze.
În ceea ce priveşte reducerea actuală a fluxului de gaze, reprezentantul Kremlinului a acuzat încă o dată "restricţiile ilegale" impuse de ţările europene, printre care şi Germania.
În capitalele europene se vorbeşte însă de un "şantaj" al Mocovei cu livrările de gaze, pe fondul prelungirii războiului pe care l-a declanşat în mod neprovocat în Ucraina şi al sancţiunilor occidentale, care implicit vor fi prelungite şi ele.
Spania va propune marți, la Consiliul UE pentru Energie, să își crească furnizarea de gaze spre continest, potrivit unor surse din Ministerul Tranziției Ecologice, citate de Rador.
Propunerea Spaniei pentru rezolvarea crizei energetice: exportarea gazelor către Europa prin cele două gazoducte care traversează Pirineii și pun la dispoziție capacitatea logistică a sistemului spaniol de gaze, în loc de reducerea consumului cu 15%, așa cum a propus Comisia Europeană.
Ministerul Tranziției Ecologice din Spania susține că propunerea de reducere a consumului este ineficientă pentru că ar fi inutil ca Spania să își reducă cererea, când poate oferi restului Uniunii Europene mai multe gaze.
Spania oferă posibilitatea de a exporta 6,7 terawați (TW) de gaz pe lună, de trei ori mai mult decât media ultimilor cinci ani, pe care Bruxelles-ul o ia drept referință pentru a stabili reducerea cu 15% a cererii.
Țările care și-au exprimat dezacordul cu privire la reducerea consumului sunt Spania,Portugalia și Grecia. Italia, Franța, Ungaria și Polonia nu sunt pe deplin de acord cu aceasta.
Ţările europene care nu depind de aprovizionarea cu gaze din Rusia trebuie să manifeste solidaritate faţă de cele care sunt forţate să facă eforturi pentru a le economisi din cauza riscului iminent de întrerupere a livrărilor, a declarat luni şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru DPA.
"Chiar şi statele membre care aproape că nu achiziţionează gaze ruseşti nu pot scăpa de efectele unei potenţiale întreruperi a aprovizionării cu acestea pe piaţa noastră internă", a declarat von der Leyen, înaintea unei reuniuni speciale a miniştrilor energiei din ţările blocului comunitar, planificată pentru marţi.
Economiile ţărilor din UE sunt strâns interconectate, a spus ea, subliniind că o criză a gazelor ar afecta fiecare stat membru într-o formă sau alta.
"De aceea este important ca statele membre să-şi diminueze cererea de gaze, astfel încât toate să stocheze mai mult şi să împartă cu cele care sunt mai afectate", a afirmat von der Leyen.
Aceste comentarii intervin în urma criticilor exprimate de Spania şi Portugalia faţă de planul de urgenţă în materie de gaze propus de Comisie. Portugalia a calificat acest plan drept "nesustenabil" şi a declarat că consumul său de gaze este o "necesitate absolută".
Concret, planul Comisiei solicită tuturor statelor UE să îşi reducă în mod voluntar consumul de gaze cu cel puţin 15% între 1 august şi 31 martie, luându-se în calcul totodată eventualitatea unor reduceri suplimentare în cazul agravării crizei de gaze.
În pofida rezervelor exprimate de unele părţi, von der Leyen şi-a exprimat încrederea că propunerile Comisiei vor primi în cele din urma aprobarea tuturor statelor membre.
"Sunt sigură că miniştrii energiei sunt conştienţi de responsabilitatea lor", a spus ea, adăugând că UE trebuie să creeze o "plasă de siguranţă" pentru a permite fiecărui stat să depăşească în deplină siguranţă următoarele două ierni, notează Agerpes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu