Kuleba anunță că avioanele F-16 operează deja pe cerul Ucrainei

Dmitri Kuleba, ministrul de Externe al lui Volodimir Zelenski, a anunțat că avioane F-16 operează deja în spațiul aerian al Ucrainei.

Alegeri prezidentiale 2024

”Ni s-a promis că în vara anului 2024 F-16 vor zbura pe cerul Ucrainei și această promisiune a fost îndeplinită”, a scris ministrul Kuleba pe platforma X.

Kuleba a anunțat încă din luna martie, după întâlniri cu oficiali polonezi, la Varșovia, că Ucraina va opera avioane F-16, în această vară. Ministrul de Externe lua, însă, în calcul posibile întârzieri, nu atât pe partea livrării, cât în ceea ce privește capacitatea piloților și a personalului tehnic de a opera avioanele moderne trimise de aliați în Ucraina.

„Programul nostru prevede ca avioanele F-16 să fie folosite în această vară, a spus Kuleba, dar acest proiect este foarte complex și nu se știe niciodată cum se pot schimba lucrurile. Pregătirea piloților decurge bine, dar va fi nevoie de și mai multă pregătire, nu numai pentru piloți, ci și pentru ingineri și personal tehnic, deoarece trecerea de la avioane de tip sovietic la avioane de tip occidental necesită schimbări serioase în training, suport logistic, tactică”, a precizat Kuleba.

Anunțul de astăzi arată că toate obstacolele au fost depășite, cu o lună mai devreme decât era anticipat. Piloții ucrainieni s-au antrenat pe F-16 în Danemarca și în România.

Sosirea avioanelor de luptă F-16 ar putea ajuta Ucraina să creeze condiții pentru un contraatac, consideră analiști militari citați de presa din Polonia. Folosirea avioanelor F-16 ar schimba situația pe câmpul de luptă, dar este puțin probabil să fie un punct de cotitură în războiul de apărare pe care îl poartă Ucraina după invazia rusească din 2022.

Anunțul făcut de Dmitri Kuleba vine în contextul summit-ului NATO de la Washington, unde țările Alianței au hotărât să sprijine mai puternic Ucraina. Preşedinţii Iohannis și Zelenski semnează joi un acord de cooperare în domeniul securității între România și Ucraina, în implementarea Declarației G7 adoptate în marja Summit-ului NATO de anul trecut. ”Ne alăturăm, astfel, celorlalți aliați și parteneri care au semnat deja acest tip de document bilateral cu Ucraina, a spus Klaus Iohannis la conferința de presă de miercuri. Totodată, vom agrea la nivel aliat un sprijin sporit pentru alți parteneri vulnerabili afectați de război și de comportamentul agresiv al Rusiei, iar pentru noi evident, importanța cea mai mare în acest context o acordăm Republicii Moldova. O să vedeți în Declarația finală că și Republica Moldova este reflectată adecvat în Declarație. Moldova trebuie sprijinită să contracareze atacurile permanente hibride din partea Rusiei”, a adăugat președintele Iohannis.




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel