Un caz mai puțin obișnuit a avut loc în sânul Bisericii Catolice din Olanda în anii 1950, când un tânăr, care nici nu împlinise 16 ani a fost castrat, pentru a-i linişti pornirile homosexuale, informează DutchNews.nl. Potrivit ziarului NRC, alţi zece băieţi au fost castraţi.
În raportul Deetman privind abuzurile sexuale în cadrul Bisericii Catolice din Olanda, publicat anului trecut, informaţiile cum că băieţii au fost castraţi nu apar, informează agerpres.ro.
Ziarul NRC a precizat că un caz confirmat se referă la un băiat, despre care s-a şi raportat la poliţie că a fost abuzat de preoţi din anul 1956. În urma acestor informaţii, tânărul a fost transferat la o instituţie psihiatrică a Bisericii catolice, unde a fost castrat din cauza 'comportamentului său homosexual'.
Comisia Deetman a fost informată cu privire la aceste cazuri de castrare, însă aceste detalii nu au fost adăugate în raport.
Biserica a format Comisia în anul 2010, după izbucnirea unui scandal de abuzuri sexual. În raportul din decembrie s-a evidenţiat că au fost identificaţi în jur de 800 de preoţi şi călugări care au abuzat copii în timpul carierei lor între 1945 şi 1985. Oficialii bisericii nu au reuşit să ia nişte măsuri pentru a-i apăra pe copii de aceste abuzuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News