La 67 de ani, o femeie devine "cea mai vârstnică proaspătă mămică" din China

O femeie în vârstă de 67 de ani din estul Chinei a născut o fetiţă, dând asigurări că este cea mai vârstnică femeie din China care a născut un copil conceput pe cale naturală, informează luni AFP, citează Agerpres.

Femeia, pe nume Tian, a născut vineri prin cezariană în provincia Shandong, a informat presa locală.

Reprezentanţii maternităţii din oraşul Zaozhuang au confirmat că o femeie în vârstă de 67 de ani a născut în incinta spitalului, dar nu s-au putut pronunţa şi asupra condiţiilor în care aceasta a conceput copilul, deoarece Tian a contactat spitalul când rămăsese deja însărcinată.

"Copilul este un cadou din cer pentru amândoi", a declarat soţul lui Tian, în vârstă de 68 de ani, pentru site-ul de ştiri guancha.cn.

Potrivit cotidianului Global Times, de limba engleză, copilul se va numit "Tianci", sau "Darul Cerului" în limba chineză.

Dacă se confirmă că micuţa a fost concepută pe cale naturală, cazul lui Tian ar stabili cu siguranţă un record mondial. Potrivit Cărţii Recordurilor, cea mai vârstnică femeie care a născut un copil conceput în mod natural este o britanică care a născut în 1997, la vârsta de 59 de ani.

În ceea ce priveşte naşterile cu ajutorul fertilizării in vitro, recordul mondial este deţinut de Maria del Carmen Bousada Lara, din Spania, care a născut gemeni în 2006, în apropierea vârstei de 67 de ani, dar care a murit de cancer doi ani mai târziu.

Potrivit cotidianului local Jinan Times, Tian este deja mama a doi copii, dintre care un fiu născut în 1977, chiar înainte de intrarea în vigoare a politicii copilului unic, relaxată recent pentru a permite tuturor cuplurilor să aibă doi copii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel