EXCLUSIV  La Avignon, timp de trei săptămâni, peste 50 de spectacole şi sute de artişti vor face să vibreze Cetatea Papilor

A început joi cea de a 71-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Avignon, creat în 1974 de Jean Vilar. Timp de trei săptămâni, reluări şi spectacole în limbi străine domină o programare menită să reprezinte lumea contemporană.  

Într-un interviu foarte politizat, difuzat pe France Inter, directorul festivalului, Olivier Py, a afirmat că actualul Preşedinte al Franţei este “o persoană fascinantă” şi a salutat faptul că “Franţa a avut câţiva regi, dar foarte puţini prinţi”. El l-a comparat pe Macron cu personajul shakespearian “Coriolan, cel care vrea să spună adevărul şi numai adevărul. Şi care se teme că discursul politic îl împiedică să spună adevărul. Este un om care are o relaţie stranie cu adevărul. Sper că Macron va fi un om care spune adevărul”.  Py a amintit şi faptul că pune în scenă anul acesta la Avignon adaptarea romanului său, Les Parisiens, care este traversat, de la un capăt la altul, de “intrigi de Palat”.

Les Parisiens, spectacolul-satiră semnat de Olivier Py

Py a elogiat-o şi pe Françoise Nyssen, ministrul culturii, care a fost editoarea cărţii sale la Actes Sud, care este interesată în primul rând de educaţie: “Dacă educaţia şi cultura nu lucrează mână în mână, nu există un viitor pentru cultură, deoarece ea începe încă din şcoală”.

Olivier Py, Directorul Festivalului de la Avignon

După o serie de note critice, referitoare la bugetul pentru cultură, directorul festivalului a conchis: “Teatrul se află între grădină şi Curte. Un om de teatru este, în consecinţă întotdeauna un curtean”.

Punctăm câteva dintre momentele forte ale Festivalului.

În deschidere, în Curtea de Onoare a Palatului Papilor, festivalierii au putut viziona Antigona, pusă în scenă de japonezul Satoshi Miyagi care a regizat, de peste 30 de ani, opere antice sau ale clasicilor europeni alături de piese japoneze mai contemporane. În creaţiile sale, Satoshi Miyagi dezvoltă o metodă unică de joc, bazată pe gimastica orientală şi pe formula “doi actori pentru un rol”. Dintre creaţiile sale sunt de amintit în pimul rând, Othello de Shakespeare, Medeea de Euripide şi o fermecătoare Mahabharata care a putu fi vizionată la Avignon în 2014.

Personajele mergând pe apa din Antigona

Întrând în Curtea de Onoare, publicul a descoperit siluete care mergeau încet pe apă. O viziune de extraordinară frumuseţe. Platoul Palatului Papilor  a fost văzut de-a lungul timpului, acoperit de margarete (în Nelken, de Pina Bausch), a fost transformat în camp de grâu (Cavalerul Olmedo cu Jean-Marc Barr) a fost marchetat fabulous în Hamlet, pus în scenă de Patrice Chéreau. Dar niciodată până acum nu s-a mai văzut acolo “o apă întunecată ca noaptea timpurilor, invadând întregul spaţiu, presărată cu stânci şi lucind în obscuritatea mineral a faţadei Palatului, misterioasă, neliniştitoare şi binefăcătoare totodată. Mai mult decât un decor este un templu acvatic pentru cuvinte şi trupuri, o incitare la reflecţia despre bine şi rău”, după cum scrie criticul Brigitte Salino.

Borderline

Şi brusc, a răsunat în Curtea de Onoare muzica din Messa pentru timpul prezent,  fabuloşii percuţionişti japonezi interpretând primele măsuri ale hitului psyho-rock de Pierre Henry, omagiu adus compozitorului dispărut la 50 după ce Curtea vibrase de fericire la crearea coregrafiei pe această muzică a lui Maurice Béjart, rămase pentru totdeauna în memoria Festivalului.

Antigona de Sofocle, un teatru de apă, de foc şi de umbre, are programate încă 4 reprezentaţii la Avignon.

Flamandul Guy Cassiers, este un regizor angajat, care abordează şi istoria şi actualitatea Europei. Cu formaţia sa de plastician, el foloseşte un limbaj cu puternic impact vizual şi sensorial, apelând la ajutorul unor plasticieni sau coregrafi.  Cunoscut şi apreciat la Avignon după adaptarea Omului fără calităţi de Musil în 2010 şi a spectacolului Orlando de Virginia Woolf în 2003, el a pus în scenă şi spectacole de operă, printre care trei creaţii de Wagner.  Grensgeval (Borderline), după textul austriecei Elfriede Jelinek, aduce în scenă refugiaţi care înfruntă Mediterana, neînţelegerea şi respingerea europenilor.

Cassiers este prezent anul acesta la Avignon şi cu Le Sec et l'humide,după Jonathan Littell.

Romanul Domnului Moliere, regizat de Frank Castorf

Între desene, sculpturi,  regie şi marionete, georgianul Rezo Gabriadzé este o personalitate complexă. Iniţial jurnalist, afirmă că s-a aplecat “din întâmplare” asupra acestor arte şi plonjează în copilărie în fiecare dintre creaţiile sale, antrenând şi spectatorii. Combină extravaganţa, feeria, umorul şi istoria în spectacole în care adesea lucrurile neînsufleţite se emoţionează şi se mişcă. La 20 de ani după ce a prezentat Cântecele de pe Volga, el revine la Avignon, cu marionetele sale, cu Ramona, inspirată de Kipling, cu dragostea între două locomotive: “Locomotivele, cu motoarele cu aburi, sunt maşinile gata să aibă sentimente”, mai ales amoroase.

Bêtes de scène, un spectacol îndrăzneţ de Emma Dante

După ce s-a format ca actor, Thomas Quillardet a fondat compania Mugiscué în 2003 şi s-a consacrat regiei. Creaţiile sale se inspiră adesea sau au ca fundal America de Sud, mai ales Brazilia. Din 2014, el a început să se apropie de publicul tânăr, cu Cei trei purceluşi, jucat la Comédie-Française. În Tristesse et joie dans la vie des girafes, de Tiago Rodrigues, Girafa are 9 ani şi, confruntată cu lipsurile provocate de şomajul tatălui ei, pleacă să caute pe străzi soluţia de a plăti abonamentul, purtându-şi ursuleţul sub braţ.

Olivier Py şi Francoise Nyssen, ministrul Culturii

Tânărul regizor australian Simon Stone a cucerit foarte repede reputaţia unui artist îndrăzneţ şi inovator, după unele păreri chiar prea îndrăzneţ, mai ales după prezentarea spectacolului cu Deşteptarea primăverii pe care l-a creat în 2007 cu compania Hayloft Project. Stone se inspiră din texte mitologice şi clasice şi se bazează pe personajele lor pentru a crea noi scenarii, mai actuale, aşa cum a făcut în adaptarea Medeei de Euripide. Între scenariu şi performanţă cinematografică, creaţiile sale se apleacă asupra umanului până la posibila monstruozitate a lui. În Ibsen Huis, atenţia se concentrează asupra membrilor unei familii, aflaţi în casa lor de vacanţă, personaje inspirate din mai multe opere de Henrik Ibsen.

Dream Mandé – Djata cu Rokia Traore

Les Bonnes de Jean Genet în regia lui Katie Mitchell

Actriţa Marieke Heebink, întrupează femei teribile şi tulburate, printre care şi Claire din Les Bonnes (Bonele).

După Rachel, personajul din Après la repetition, Elisabeth, din Persona de Bergman, adaptate de Ivo van Hove, sau Anna, alias Medeea în versiunea lui Simon Stone, Marieke Heebink interpretează acum rolul Claire, din spectacolul Les Bonnes de Jean Genet, regizat de Katie Mitchell. Femei pasionate, care au marcat teatrul şi cinema-ul. Din 1994, Marieke face parte din compania Toneelgroep din Amsterdam, condusă de Ivo van Hove.

Ibsen Huis de Simon Stone

În Les Bonnes ea îi dă viaţă unei Claire poloneze, aflate în servicul unei “Doamne” robuste cu perucă blondă, care locuieşte în Amsterdamul de astăzi.

Să ne oprim şi la o muziciană care face să vibreze coardele din Mali şi Occident în Dream Mandé – Djata: Rokia Traoré.

Billie Holyday, Serge Gainsbourg, Mark Knopfler sunt influenţe pe care ea le combină cu muzica tradiţională din Mali, mandinga şi cu sunetul perlat al korei şi al n'goni, instrumente cu coarde ciupite. Rokia Traoré este celebră pentru piesele din muzica lumii încă de la debutul său pe scena festivalului Musiques Métisses de la Angoulême, în 1997. În Dream Mandé – Djata, ea cântă naşterea imperiului Mandé, în secolul al XIII-lea şi epopeea împăratului Soudiata Keïta.

Christiane Taubira

Scena din Les Parisiens

Actriţa Laure Calamy încarnează una dintre Parizienele din satira lui Olivier Py din lumea artei şi a puterii. Aurelien este frumos, tânăr, strălucitor, arogant, captivant. Autor şi regizor, vrea să subjuge lumea prin teatru şi se lansează în cucerirea Parisului, unde savurează cocktailuri în bordeluri. O întreagă galerie de personaje îşi exercită influenţa asupra colectivităţii culturale fără să-i pese însă de artă. O comedie umană epică, lirică şi hazlie.

Naturală şi explozivă, Calamy care a terminat Conservatorul din Paris în 2001, şi-a început cariera pe scenă, pătrunzând treptat şi pe ecran. A jucat în serialul Dix pour cent de Cédric Klapisch, în Ava de Léa Mysius şi, recent, în Bonheur Académie de A.Della Negra şi K.Kinoshita. Nu a abandonat însă teatrul şi nici Cetatea Papilor unde a apărut prima data în 2011 în Au moins j'aurai laissé un beau cadavre, de Vincent Macaigne, adaptat după Hamlet.Şi tot acolo, în 2014 a jucat în Orlando ou l'impatience, de Olivier Py.

Ramona de Rezo Gabriadzé şi dragostea celor două locomotive

Aproape fără regie, fără text, decoruri, costume sau muzică, numai cu actori lăsaţi în voia lor. Goi. Obligaţi să supravieţuiască atunci când grupul lor s-a dezorganizat dintr-odată, ei nu încetează să se transforme. În animal, copil, idiot… Pentru Emma Dante este oarecum o metaforă a noastră, oameni “imbecili, fără structură şi fără mască făcând faţă tragediilor lumii contemporane”. Este vorba despre spectacolul Bêtes de scène

Înconjurat de muzicieni, Lambert Wilson va reînvia cântecele lui Yves Montand în Wilson chante Montand, pus în scenăde Christian Schiaretti. “Pornind de la personajele care l-au însoţit, de la întâlnirile pe care le-a avut de-a lungul întregii vieţi, vom încerca să schiţăm, între texte, poezie şi muzică, portretul unui om care a ştiut să lase în urma lui o operă adevărată: acest repertoriu, a cărui origine a fost”, mărturisea Lambert Wilson.

Africa participă la festival în paşi de dans. De reţinut Kettly Noël şi al său Tichelbé veniţi din Port-au-Prince şi Bamako.

Nadia Beugré şi Nina Kipré, din Abidjan, o vor celebra pe Béatrice Kombé, dispărută acum 10 ani, cu Sans repères, coregraful Seydou Boro din Burkina Sasso şi dansatoarea şi coregrafa Salia Sanou din Ouagadougou, şi Figninto-L'oeil troué.

Santa Estasi-Atridi otto ritratti di famiglia de Antonio Lattela

Dansatorul şi coregraful Serge Aimé Coulibaly, vine la Avignon cu Kalakuta Republik, un dans ritmat de muzică şi de idei politice.

Kalakuta Republik este în primul rând un loc al revoluţiei: reşedinţa lui Fela Kuti. Coulibaly îl transformă într-un centru al dansului său, un marş, după părerea lui, un elan către schimbare. Creaţiile coregrafului ajung din Burkina Faso, în Europa, la Avignon pentru a pune întrebări şi pentru a încarna speranţele revoltei tineretului, mai ales a celui african. Dansatorul s-a format la Ouagadougou în cadrul Companiei Feeren. Printre primele sale coregrafii, merită menţionată cea care a deschis Cupa Africii la fotbal în 1998, cu o privire critică asupra Africii de astăzi, a Occidentului şi a întretăierii istoriilor lor.

Anul trecut, făcând bilanţul celei de a 70-a ediţii, echipa festivalului a a anunţat că Africa va fi în centrul ediţiei din acest an, care se va încheia în Curtea de Onoare, cu lectura unor texte de Léopold Sedar Senghor, o seară de lectură şi muzică, regizată de Angélique Kidjo şi Isaach de Bankolé, care i-au invitat pe Manu Dibango şi Dominic James.

Israel Galvan, La Fiesta

Ciclul African cuprinde şi un concert excepţional al trupei Basongye, din Kinshasa, cu Basokin.

Din Africa de Sud este prezentat The last king of Kakfontein de Boyzie Cekwana, un coregraf foarte cunoscut în toată lumea, clasat în categoria nonconformiştilor, pentru că aproape şterge graniţele dintre dans, teatru, performance.

În ultimii doi ani, Festivalul a propus zilnic, gratuit pentru public, un Foileton. După narcisistul Alain Badiou care a oferit o lectură în stil personal a Republicii de Platon, anul trecut, a fost rândul lui Thomas Jolly şi al trupei sale cu o acidă poveste a Festivalului. Acum, Olivier Py i-a încredinţat foiletonul lui Christiane Taubira, care va lucra cu Anne-Laure Liégeois.

Trebuie menţionaţi şi Frank Castorf şi entuziasmanţii săi actori germani, cărora li se alătură Jeanne Balibar şi Jean-Damien Barbin, în prezentarea unei creaţii din 2016, după  Le Roman de Monsieur de Molière de Mikhaïl Boulgakov.

Kettly Noel şi repertoriul Tichelbe

S-a spus că nu există niciun festival semnat Py fără un spectacol fluviu. Anul acesta, spectatorii au parte de 16 ore de spectacol, împărţite în două zile. Performanţa îi aparţine italianului Antonio Latella care a cerut rescrierea clasicilor greci de către 8 autori. Rezultatul: Santa Estasi-Atridi: otto ritratti di famiglia.

Lemi Ponifasio revine cu Standing in time, considerat nonconformist. “Acest mare artist din Insulele Samoa şi din Auckland, Noua Zeelandă”, cum îl consideră criticul Armelle Heliot, dirijează femei maori pentru o seară care ar trebi să fie “la fel de puternică precum extraordinarul său I am, prezentat în Curtea de Onoare  în 2014”.

Şi tot în Curtea de Onoare, solarul sevillan Israel Galvàn invită la o Fiesta în stil flamenco, care ar trebui să fie pe placul oricărei categorii de public.

Kettly Noel şi repertoriul Tichelbe

Palatul Papilor

Avignon OFF înseamnă până la urmă Charlie

După discuţii care au durat mai multe luni, textul postum al lui Charb, care a fost publicat în 22 aprilie 2015, după decesul desenatorului, va fi jucat în timpul festivalului. După cum se vede, la doi ani de la moartea sa sub gloanţele teroriştilor islamişti, desenatorul satiric şi directorul publicaţiei Charlie Hebdo continuă să suscite polemici. Textul Lettre aux escrocs de l'islamophobie qui font le jeu des racists va fi citit la Théâtre de l'Oulle. Directorul acestuia, Laurent Rochut, a invocat o “coerenţă istorică”, el fiind cel care a publicat o versiune pirat a Versetelor satanice de Salman Rushdie, pe când era student, iar anul trecut a pus în scenă piesa Une bête sur la lune comemorând centenarul genocidului armean.

Afişul Festivalului, un colaj de teme, este realizat de pictorul Ronan Barrot, ale cărui opere, ce reunesc sacrul şi profanul, vor face obiectul unei expoziţii deschise în Biserica dezafectată a Célestinilor din Avignon până în 24 iulie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News