La ce folosesc ronna și quetta, cele mai noi unități de măsură

Chiar și locuitorii din SUA, Myanmar și Liberia, ultimii „reziști” împotriva sistemului metric, sunt familiarizați cu prefixele kilo și mega pentru o mie sau milioane de unități standard, cum ar fi grame sau metri. În cealaltă direcție, avem mili și micro.

Extremele sunt folosite mai rar, dar până săptămâna trecută cel mai mare prefix era yotta, iar cel mai mic era yocto. A 27-a Conferință Generală pentru Greutăți și Măsuri, responsabilă pentru supravegherea sistemului metric, a adăugat două prefixe suplimentare la fiecare capăt. Deși rădăcinile lor datează de la Revoluția Franceză, unitățile Sistemului Internațional de Unități au fost înființate în 1960, cu o gamă inițială de la atto la terra. Pe măsură ce înțelegerea noastră asupra universului a crescut, au fost adăugate prefixe suplimentare în 1964 și 1991, scrie New Atlas. Prefixele se aplică la: metru, (kilo)gram, amper, kelvin, mol și candela. Pe acestea sunt construite unități derivate, cum ar fi voltul sau Newtonul.

Conferința Generală a ales să nu meargă cu prefixele informale existente, deoarece B și H sunt deja utilizate în moduri care ar stârni confunzie dacă prefixele ar fi scurtate la o singură literă precum cele existente. „Singurele litere care nu au fost folosite pentru alte unități sau alte simboluri au fost R și Q”, a declarat Dr. Richard Brown.

Acest lucru vine la pachet cu o întrebare: ce se va întâmpla atunci când aceste prefixe devin insuficiente. Cu siguranță se va găsi și atunci o soluție. Între timp, poate cel mai bun dintre exemplele este acesta: Pământul cântărește 6 ronagrame, în timp ce Soarele are aproape două mii de quettagrame. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre masa galaxiei noastre, fie trebuie să utilizezi puteri ca quettagram, fie unități care țin de masele solare. La celălalt capăt al spectrului, un electron are aproape o rontogramă completă.

A fost testată teoria lui Einstein

Relativitatea generală a trecut mulți ani de teste observaționale, de la măsurarea lui Eddington a devierii luminii stelelor de către Soare în 1919, până la detectarea recentă a undelor gravitaționale. Cu toate acestea, lacune în înțelegerea noastră încep să apară atunci când încercăm să o aplicăm la distanțe extrem de mici, unde funcționează legile mecanicii cuantice sau când încercăm să descriem întregul univers.

Un nou studiu, publicat în Nature Astronomy, a testat acum teoria lui Einstein la cea mai mare scară. Cercetătorii cred că abordarea aceasta ar putea ajuta într-o zi la rezolvarea unora dintre cele mai mari mistere din cosmologie, iar rezultatele sugerează că teoria relativității generale ar putea avea nevoie să fie modificată la această scară.

Vidul are propria energie

Teoria cuantică prezice că spațiul gol, vidul, este plin de energie. Nu observăm prezența acestuia, deoarece dispozitivele noastre pot măsura doar modificările de energie, mai degrabă decât cantitatea sa totală. Cu toate acestea, potrivit lui Einstein, energia vidului are o gravitație respingătoare – împinge spațiul gol în afară. Interesant este că în 1998, s-a descoperit că expansiunea universului se accelerează, de fapt (o constatare premiată cu premiul Nobel pentru fizică în 2011). Cu toate acestea, cantitatea de energie în vid, sau energia întunecată, așa cum a fost numită, necesară pentru a explica accelerația este cu multe ordine de mărime mai mică decât ceea ce prezice teoria cuantică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News