Germanii aşteaptă tot mai mult până la prima căsătorie. S-a ajuns la o vârstă record.
Publicitate
Vârsta medie la care germanii se căsătoresc prima dată continuă să crească, arată date publicate joi de Oficiul Naţional de Statistică şi preluate de dpa, scrie Agerpres. S-a ajuns la noi recorduri în această privinţă: vârsta medie a primei căsătorii a fost în 2022 de 35,1 ani pentru bărbaţi şi 32,6 ani pentru femei. Cu două decenii înainte, cifrele erau cu 3,3 ani, respectiv 3,8 ani mai mici. În acelaşi timp, diferenţa medie de vârstă dintre soţi a scăzut de la 3 la 2,5 ani.
În 2022, în Germania s-au căsătorit pentru prima dată circa 609.800 de oameni. Dintre aceştia, doar 36% erau mai tineri de 30 de ani, faţă de 52% acum 20 de ani. Aproximativ 10% din cei care s-au căsătorit prima dată aveau între 40 şi 49 de ani - procentaj în creştere de la 6% în 2002. Creşterea a fost chiar mai semnificativă în grupa de vârstă de peste 50 de ani, de la puţin peste 1% la aproape 7%.
Conform dpa, schimbările pot fi puse parţial pe seama îmbătrânirii populaţiei Germaniei în ansamblu: ponderea celor peste 50 de ani a crescut de la 36% în 2002, la aproape 45% în 2022.
Din cei 781.500 de germani care s-au căsătorit în 2022, aproximativ 78% au spus "da" pentru prima oară, în timp ce 20% erau divorţaţi, iar peste 1% văduvi. Sub 3% din căsătorii au fost între persoane de acelaşi sex. La sfârşitul lui 2022, erau căsătoriţi sau trăiau în parteneriate civile înregistrate circa 34,6 milioane de germani, adică 49% din populaţia adultă. Ponderea celor căsătoriţi era cea mai ridicată - peste două treimi - în grupa de vârstă 65-69 de ani.
Vârsta medie a celor care au divorţat în Germania a urcat de asemenea la un nivel fără precedent, fiind acum de 47,8 ani la bărbaţi şi 44,7 ani la femei, valori în creştere cu 6,2 ani, respectiv 5,8 ani faţă de cele din 2002. Durata medie a unei căsătorii a crescut în aceeaşi perioadă de la 12,9 la 15,1 ani. Cu excepţia lui 2019, numărul de divorţuri a scăzut continuu din 2012, mai arată statisticile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu