Şase medici de familie şi şase asistente vor lucra într-un centru de permanenţă care a fost inaugurat, marţi, la Cluj-Napoca, unde se asigură servicii medicale de noapte şi la sfârşit de săptămână pentru pacienţii asiguraţi şi neasiguraţi.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Dorina Duma, a declarat, marţi, că noul centru are rolul de a degreva unităţile de primiri urgenţe şi de a descongestiona serviciul de ambulanţă, informează Mediafax.
"Centrul de permanenţă reprezintă o continuitate a asistenţei medicale primare de la nivelul cabinetului medicului de familie. Acest lucru înseamnă că, după programul cabinetelor medicilor de familie, centrul de permanenţă intră în funcţiune cu un program continuu, zilnic, între orele 18.00 şi 8.00, în zilele de sâmbătă şi duminică şi în sărbătorile legale. Centrul este deservit de şase medici şi şase asistente şi oferă servicii medicale pacienţilor asiguraţi şi neasiguraţi. Noul centru şi are rolul de a degreva unităţile de primiri urgenţe din Cluj-Napoca, camerele de gardă ale spitalelor şi de a descongestiona Serviciul de Ambulanţă", a spus Duma.
Potrivit acesteia, în cadrul centrului se oferă consultaţii în cazul sindroamelor febrile, al puseelor hipertensive, al cefaleelor, dar se acordă şi tratamente în cazul unor leziuni, plăgi, muşcături de animale.
"Pacienţii care se adresează centrului pot primi reţete medicale pentru medicamente, dar nu în regim gratuit şi compensat, sau bilete de trimitere pentru medici specialişti sau spitale", a spus Dorina Duma.
Ea a adăugat că serviciile centrului de permanenţă sunt finanţate de stat, în urma încheierii contractelor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Potrivit şefului DSP Cluj, în funcţie de solicitări, în Cluj-Napoca s-ar putea deschide şi alte centre de permanenţă similare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News