Care sunt recomandările salvamontiștilor pentru excursiile pe munte în perioada caniculară.
Temperaturile caniculare cu care se confruntă în această perioadă cea mai mare parte a țării îi poate determina pe mulți să încerce excursiile pe munte. Astfel, i-am solicitat salvamontistului Ion Sănduloiu (Salvamont Argeș) câteva recomandări suplimentare, în contextul în care și la cote înalte temperaturile sunt crescute față de normalul perioadei și al zonei.
”Vreau să vă spun că la Cota 2000, la refugiul nostru, erau 31 de grade Celsius, la prânz, Ceea ce înseamnă enorm. Este bine ca toți turiștii să aibă apă la ei, să țină cont de lucrul acesta, efortul extrem în condițiile acestea poate să cauzeze probleme mari”, ne-a declarat Ion Sănduloiu de la Salvamont Argeș, adăugând că până la acest moment nu au fost solicitați de către turiști.
Potrivit salvamontistului, în afară de apă și echiparea corespunzătoare drumețiilor montane, este necesară protecția contra soarelui. ”Nu mă refer neapărat la creme, ca să nu se ardă pielea, dar să aibă capul acoperit, eventual cu pălării, și cu bluze care să acopere brațele, în ciuda temperaturilor ridicate. În momentul acesta, când este foarte cald, tricoul de bumbac, care absoarbe, cu mânecă lungă, este, după părerea mea, cel mai bun. În rest, sunt aceleași lucruri. Să aibă grijă de echipament, să fie bine echipați și să respecte traseele și marcajele turistice”, ne-a mai spus Ion Sănduloiu.
Cât privește variațiile de temperatură de la zi la noapte, în contextul perioadei caniculare, cu avertizări de Cod portocaliu, Sănduloiu a afirmat că temperatura mai scade spre seară, ”noaptea este ok, dimineața este răcoare, cam 10-12 grade spre dimineață, dar se încălzește imediat”, a conchis salvamontistul.
Potrivit ghidului întocmit de către Salvamont România, printre recomandările pentru turistul montan se află:
- alegerea traseelor în funcție de experiența și pregătirea dvs;
- înainte de plecarea în excursie, informați-vă despre itinerarul propus, gradul de dificultate al traseului. starea marcajului, accesibilitatea, porțiuni periculoase, starea vremii și programul de funcționare al mijloacelor de transport pe cablu;
- informați-vă la salvamontiști, carabinieri, pădurari. ciobani de starea traseului, a refugiilor și a punctelor Salvamont;
- plecați pe munte cu echipament adecvat, haine de protecție împotriva vântului și ploii;
- puneți în rucsac lanterna, busola, harta, ochelari de soare cu protecție UV, crema de protecție UV, spray cu piper și sau generator de ultrasunete, trusa de prim ajutor și pungi pentru gunoi;
- evitați să plecați singur la drum, recomandabil în grup de cel puțin trei persoane, din care una să cunoască zona;
- informați carabinierul/ familia/ prietenii asupra traseului pe care doriți să îl urmați și înscrieți-vă în Registrul de trafic al turiștilor;
- faceți pași regulați și rari, deoarece mersul grăbit duce la epuizarea prematură a forțelor;
- luați cu dvs o cantitate de lichide puțin mai mare decât necesarul normal, pentru a vă putea hidrata corespunzător. Alegeți apa, ceaiurile sau sucurile naturale;
- apelați cu încredere echipele salvamont, singurele structuri abilitate legale pentru intervenția în salvarea montană, prin Dispeceratul Național Salvamont, la numărul de telefon 0Salvamont (0725826668), sau prin SNAU 112, specificând următoarele: numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul și locul unde se găsesc persoanele accidentate. Încercați să protejați accidentatul până la sosirea echipei de salvatori montani.
Citește și: Weekend de foc în România. Elena Mateescu (ANM): Temperaturile resimțite, peste 42 de grade Celsius
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu