La Galați continuă programul "Muzeele prin ochii copiilor"

Costel Fotea: E greu de descris în cuvinte bucuria copiilor
Costel Fotea: E greu de descris în cuvinte bucuria copiilor

Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați, a anunțat că va continua  proiectul prin care mii de copii  din mediul rural vor vizita gratuit toate muzeele care aparțin de CJ. 

"Anul acesta, undeva la sfârșitul primăverii, am lansat un proiect unic în țară, prin care aproape 5000 de elevi din comunele județului și din orașele aflate la zeci de kilometri de municipiul Galați au petrecut o zi întreagă la ZOO, în Grădina Botanică și la muzeele de artă, istorie și științele naturii.

E greu de descris în cuvinte bucuria copiilor, mai ales că mulți dintre ei au fost pentru prima oară la muzeu.

Am decis să continuăm și anul viitor acest proiect și să oferim această șansă și mai multor copii din mediul rural, din Tecuci, Târgu Bujor și Berești.

Astfel că ne pregătim deja pentru primăvara viitoare, când sperăm ca 6000 de elevi, inclusiv de la școlile speciale, să descopere o zi întreagă minunata lume a muzeelor. Desigur, la fel ca anul acesta, Consiliul Județean va asigura masa și transportul elevilor", precizează Costel Fotea.

Vezi și: Elevii din mediul rural, cu medii peste 9 la admiterea  de la liceu, premiaţi de către Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel