Consiliul Județean Galați a obținut aproape 33 de milioane de lei pentru a preveni și a reduce infecțiile nosocomiale, adică acele infecții dobândite în spital de către pacienți, precizează Costel Fotea, președintele PSD al CJ.
"Astfel, vom achiziționa peste 450 de echipamente și sisteme medicale performante (analizor automat de identificare a microorganismelor și de efectuare a antibiogramelor, sistem automat de preparare și turnare a mediilor de cultură, sistem de decontaminare a aerului din încăperi, analizor automat de identificare rapidă direct din produsul patologic a microorganismelor, echipament de neutralizare materiale contaminate prin compactare, dispozitiv mobil automat de decontaminare, sistem filtrare și tratare a aerului din sălile de operație, mașina automată cu ultrasunete pentru curățat instrumentarul metalic), care vor fi utilizate pentru sterilizarea instrumentarului medical, dezinfecția și decontaminarea spațiilor, depistarea și analiza microorganismelor, verificarea normelor de igienă și instruirea personalului medical.
Cele mai multe echipamente vor ajunge la Spitalul Județean, în special la Blocul Operator. Astfel de dispozitive medicale vor fi achiziționate și pentru Spitalul TBC, Spitalul “Anton Cincu” din Tecuci și Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, pentru care am obținut, de asemenea, fonduri europene", informează Costel Fotea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu