La Geneva, Kerry și Lavrov au găsit soluția pentru criza din Siria

John Kerry și Sergei Lavrov
John Kerry și Sergei Lavrov

Departamentul de stat al SUA și ministerul de Externe rus că au decis de comun acord ca regimul de la Damasc să-și plaseze arsenalul chimic sub control internațional în mai puțin de o săptămână, anunță presa internațională.

John Kerry a declarat că decizia va fi susținută de o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care o să prevadă sancțiuni pentru  Siria dacă nu respectă înțelegerea. Prima inspecție internațională asupra armelor chimice ale Siriei va avea loc în noiembrie, iar distrugerea acestora va începe la anul, a adăugat oficialul american.

Discuțiile dintre Kerry și Serghei Lavrov au început săptămâna aceasta, la Geneva, după ce Rusia a venit cu o soluție de evitare a războiului, susținută puternic de Franța.

John Kerry a mai declarat, sâmbătă, că nu există o soluție militară pentru conflictul din Siria, ci doar una politică. ”Vom găsi o soluție politică cu ajutorul diplomației”, a spus el.

Secretarul de stat american a avertizat că nu este loc de jocuri, iar dacă Bashar al Assad nu se va supune rezoluției Damascul va fi ținta unei intervenții militare.

Șeful diplomației de la Moscova, Lavrov, a spus, la rândul său, că s-a ajuns în timp record la o înțelegere, înainte de a le mulțumi ”partenerilor americani, în special lui John Kerry”, pentru întâlnirea constructivă care a condus la plasarea sub control internațional și ulterior distrugerea arsenalului chimic al Siriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel