La grădiniță, 71% dintre educatoare suferă frecvent tulburări de auz manifestate prin oboseală auditivă, susține un nou studiu suedez.
Potrivit unui studiu efectuat la Universitatea din Gothenburg, majoritatea educatoarelor sunt afectate de tulburări de auz. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii suedezi au lucrat cu un grup de 4.718 femei (educatoare la grădiniță) și un grup-control de 4.122 de femei (cu diverse alte profesii).
Rezultatul? Dintre educatoare, 71% sufereau frecvent de oboseală auditivă, adică la sfârșitul zilei de muncă nu mai suportau niciun fel de zgomot, nici măcar să asculte radioul. În cadrul grupului de control, procentul era de 32%. Pe de altă parte, 46% dintre educatoare au recunoscut că aveau uneori dificultăți în înțelegerea unui mesaj, iar 39% acuzau frecvent dureri de urechi.
Pierderi de auz, acufene
„La grădiniță, educatoarele suferă frecvent tulburări auditive: pierderi de auz, acufene”, precizează cercetătorii. „Educatoarele sunt expuse adesea unui nivel sonor foarte ridicat. Riscul tulburărilor de auz este mult mai mare în acest mediu de lucru decât în altele, din cauza copiilor care fac gălăgie și țipă frecvent.”
Există soluții pentru a proteja auzul educatoarelor? „Ideal ar fi să existe un număr redus de copii în fiecare clasă și să se utilizeze dispozitive antifonice”, susține Sofie Fredriksson, coordonatoarea studiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu