La Iaşi, facturile la încălzire s-au dublat în decembrie, în ianuarie cresc cu 25%

calorifer
calorifer

Facturile pentru încălzirea apartamentelor din Iaşi branşate la sistemul centralizat s-au dublat în luna decembrie faţă de luna anterioară, autorităţile estimând că pe ianuarie facturile vor creşte cu încă 25 la sută.

Ieşenii racordaţi la sistemul centralizat au plătit pentru luna decembrie aproximativ 150 de lei, la o garsonieră, 200 de lei pentru un apartament cu două camere, 260 de lei pentru trei camere şi 330 de lei în cazul celor care locuiesc în apartamente cu patru camere.

În cazul blocurilor reabilitate termic, unde au fost montate repartitoare, costurile la încălzire au fost cu 25-30 la sută mai mici.

Pentru luna decembrie, ieşenii au achitat facturi duble la încălzire faţă de noiembrie, în condiţiile scumpirii gigacaloriei, de la 185 de lei la 265 de lei, noile tarife intrând în vigoare la data de 1 decembrie.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Iaşi susţin că facturile pe luna decembrie sunt "exagerat de mari", motivând că media temperaturilor exterioare a fost doar cu opt grade mai redusă faţă de luna anterioară.

Preşedintele Grupului Asociaţiilor de Proprietari Iaşi, Dumitru Bucur, care reprezintă interesele a zeci de asociaţii din Iaşi, afirmă că au existat locatari care au achitat pentru decembrie şi câte 300 de lei sau chiar 400 de lei la încălzire, pentru două camere.

El a spus că facturile cele mai mari au fost înregistrate în blocurile în care majoritatea locatarilor deţin centrale termice, costul total al energiei termice livrate în imobilul respectiv fiind împărţit între locatarii branşaţi la sistemul centralizat.

"Avem cazuri în care facturile pe decembrie ajung şi la 400 de lei, la două camere. Adevăratul coşmar va fi în februarie, când vin facturile pe ianuarie. Am avut şi minus 20 de grade afară, iar asta se va vedea pe listele de plată. Cred că vor fi creşteri de până la 50 la sută la încălzire", a declarat Dumitru Bucur.

Directorul tehnic al Primăriei Iaşi, Mihai Chirică, susţine că pentru luna ianuarie ieşenii vor achita cu cel puţin 25 la sută mai mult la facturile de încălzire faţă de ultima lună a anului trecut.

"Consumul va fi cu siguranţă mai mare pe ianuarie faţă de luna trecută, estimările noastre fiind de minim 25 la sută. Instalaţiile CET au lucrat la capacitate maximă. Funcţionăm cu două cazane la CET II şi avem în funcţiune şi CET I", a afirmat Mihai Chirică.

În municipiul Iaşi, peste 50.000 de familii sunt branşate la sistemul centralizat al oraşului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel