La o aniversare

Iată analiza politică făcută de către deputatul PNL Radu Zlati pentru dcnews.ro: 

Anul trecut, cam la vremea asta, odată cu urările de bine adresate lui Crin Antonescu, ocazionate de aniversarea zilei sale de naștere, scriam: "trebuie să ni-l închipuim pe Crin Antonescu, ajuns în acest punct al mersului său prin viață, ca fiind fericit. Privind în urmă și spunându-și că a făcut ceea ce era de făcut și că, la urma urmei, a plătit prețul corect atât pentru victoriile cât și pentru greșelile sale."

Spectatorul

Nimic, dar absolut nimic, nu a intervenit între timp pentru a ne da dreptul să sperăm că neastâmpăratul spirit al fostului președinte al Partidului Național Liberal l-ar putea ademeni înspre revenirea în viața politică. Să revină, însă nu oricum, ci în poziția de prim-plan pe care ar recomanda-o calitățile sale personale, sprijinul real și cel potențial din cadrul partidului, numeroasele îndemnuri și solicitări din partea membrilor și simpatizanților PNL, de la cei simpli la lideri marcanți (din ambele surse ale noului și marelui PNL, nu doar din partea unor nostalgici ai "vechiului" PNL)– şi, la urma urmei, chiar unele situații de cumpănă prin care partidul le-a traversat. Însă nimic din toate acestea se pare că nu a fost de natură să îl facă să se răzgândească. A rămas mai degrabă un spectator decât un actor în spectacolul politicii românești.

Tristă frumusețe

Dar nu despre acestea toate aș dori să scriu acum și aici. Dincolo de discuțiile oricând posibile asupra oportunității unor acte politice ale lui Crin Antonescu, eu nu m-am îndoit că, odată ce a afirmat public că se va retrage din viața politică, omul (nu omul politic, ci "omul", pur și simplu) Antonescu George Laurențiu Crin cu greu sau chiar imposibil va fi întors de la gândul cel dintâi. Deci nu aș vrea să insist pe decizia retragerii sale - o iau ca pe un dat și, deși personal o regret, o accept astfel. "De ce-aș fi trist, când toamna târzie mi-e frumoasă" spunea Poetul, iar eu pot să admit că în retragerea lui Crin este o tristă frumusețe, care scapă unui ochi grăbit. Căci este o retragere care a plecat de la o nepotrivire stilistică (așa cum de câteva ori a sugerat Antonescu) între un proiect (genial! - nu am fost eu primul care a folosit termenul acesta în legătură cu cele câteva proiecte politice mari ale liderului PNL) și felul în care proiectul a fost realizat; o nepotrivire stilistică între idee și întruparea ei.

Proiectul lui Crin Antonescu, împotriva lui Crin Antonescu și fără de el

Proiectul a supraviețuit din punct de vedere politic celui care l-a inițiat și a fost realizat fără ca persoana care l-a imaginat să contribuie esențial la materializarea sa. Aș putea chiar spune că proiectul (să îi spunem așa, fie că vorbim despre ideea alegerii în 2014 a primului președinte liberal, fie despre aceea a unui mare Partid Național Liberal, realizat prin unificarea PNL cu PDL, sub umbrela PPE) a fost realizat fără de și cumva împotriva lui Crin Antonescu, cel care a demarat, a pus pe un drum fără întoarcere proiectul global care s-ar putea să domine cel puțin următorii 10 ani de politică internă - un mare partid pe dreapta, cu un președinte de aceeași culoare politică la Cotroceni, acționând concertat, conform unei viziuni unitare.

Dar aici și acum, nici măcar pe acest proiect nu aș dori să insist prea mult. Ideile mari au o viață independentă de cei care le-au dat naștere, iar această autonomie a proiectelor lui Crin Antonescu nu face decât să le sublinieze măreția - și, fie și doar indirect, să marcheze clarviziunea și aderența la realitate a celui care le-a generat. 

O jumătate de înfrângere

Aș dori doar, la acest ceas aniversar, să îi mulțumesc lui Crin Antonescu pentru noblețea tăcerilor sale, pentru mărinimia uitărilor sale. Pentru faptul că, vorbind despre evenimentele primei jumătăți a anului 2014, niciodată nu a rostit cuvântul "trădare". Pentru faptul că a acceptat tot, a iertat tot (iertarea supremă este afirmația că nimic nu ar fi de iertat...), a încercat să justifice tot. Precum un adevărat lider, a luat asupra sa întreaga nevolnicie a oștirii pe care a condus-o, câtă a fost, și întreg amarul unei jumătăți de victorie care în fapt a fost o jumătate de înfrângere. Pentru a le sublima, atât neputința cât și înfrângerea, într-o oportunitate; în promisiunea unei victorii. Că panașul victoriei a împodobit altă frunte, este mai puțin important. Crin Antonescu și-a făcut, după cum a simțit și după cum a știut el să facă, datoria până la capăt.

Acestea fiind spuse, miilor săi de prieteni și admiratori, din PNL sau din afara lui, Crin Antonescu nu mai are ce să le spună, căci faptele au vorbit și vorbesc pentru dânsul; a lăsat ceva in politică - ceva ce nu ne va permite să uităm ușor numele lui Crin Antonescu.

Să îl lăsăm deci pe Crin să își cultive grădina, cum ne sfătuia Candide; să își citească liniștit cărțile și să se bucure de viață alături de cei care îl iubesc.

La mulți ani, Crin!

*Notă: Lead-ul, titlul de homepage, intertitlurile aparțin redacției. Conținutul textului și titlul aparțin autorului

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News