Un bărbat de 67 de ani a fost reținut pentru omor. Acesta s-a plimbat cu sicriul, în care se afla unchiul său, pe ulițele unui sat din Vaslui.
Un bărbat de 67 de ani din satul Miclești, județul Vaslui, și-a ucis unchiul, cu care locuia în curte, apoi s-a plimbat pe ulițele satului cu mortul în sicriu, pe care l-a dus la biserică, într-o remorcă, în dorința de a-l convinge pe preot să îl îngroape, scrie Realitatea Plus.
”Plimbarea” sicriului prin sat a fost filmată de un grup de tineri, dar nicio clipă nu s-au gândit că acesta este și ocupat.
@mihaiif6 #asaceva ♬ sunet original - florinstoian61
Potrivit sursei menționate, preotul a refuzat să îl înmormânteze pe bătrân, în ciuda insistențelor nepotului, iar Poliția a intrat pe fir în acest caz, întocmind dosar penal.
”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a fost sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la de decesul unui bărbat, în vârstă de 83 ani, din localitatea/comuna Micleşti, judeţul Vaslui. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării necropsiei în vederea stabilirii cauzei decesului”, a transmis, marţi seară, IPJ Vaslui.
Potrivit sursei citate, în urma constatărilor preliminare emise de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vaslui, s-a stabilit că moartea bărbatului a fost violentă, existând suspiciuni de omor.
”Un prezumtiv autor, bărbat în vârstă de 67 de ani, din Micleşti, a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Ulterior, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, prezumtivul autor a fost prezentat Tribunalului Vaslui, instanţa dispunând măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Citește și: Schelet de natură umană, găsit în Constanța. Ce a declarat şeful IPJ Constanţa
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News