La Târgoviște, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești

Joi, 11 august 2022, va avea loc, la Târgovişte, sărbătorirea SfântuluiIerarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti,ocazie cu care va fi săvârșită Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 7.00,pe un podium special amenajat în vecinătatea Catedralei mitropolitane dinTârgoviște, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh.

Ceremoniile vor fi deschise, miercuri, 10 august 2022, ora 18.00, cu Vecernia, ce va fi oficiată pe podiumul din parcul Mitropoliei și, apoi, cu Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce se va desfășura princentrul vechi al istoricei Cetăți de Scaun muntene, cu oprire la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni, din fața Primăriei MunicipiuluiTârgoviște.

Pentru a încuraja performanța educațională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon va premia, în ziua de 11 august 2022, 20 elevi din Eparhie, care au obținut primele locuri la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare din anul școlar recent încheiat, dimpreună cu cei 17profesori ai lor, iar în seara zilei de 10 august 2022, premierea celor 4 elevi din Eparhie care au obținut media generală 10 la Bacalaureat și a celor 17 elevi care auobținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Concursului Național interdisciplinar „Cultură și Spiritualitate”, dar și a celor 15 profesori îndrumători.

La aceste evenimente vor participa și alți ierarhi ai Bisericii OrtodoxeRomâne.Invităm credincioşii să participe la acest eveniment spiritual central al Eparhiei noastre, la Catedrala Mitropolitană, în zilele de miercuri, 10 august, 2022, ora 18.00, şi joi, 11 august 2022, începând cu ora 7.00.

Transmisiune LIVE pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei a slujbelor din zilele de 10 și 11 augus

Slujbele vor fi transmise LIVE, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei astfel:

- Miercuri, 10 august 2021 – sosirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și premierea celor 4 elevi din Eparhie care au obținut media generală 10 la Bacalaureat și a celor 17 elevi care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Concursului Național interdisciplinar „Cultură și Spiritualitate”, dar și a celor 15 profesori îndrumători, în intervalul orar 18.50 - 19.45;

- Joi, 11 august - Sfânta Liturghie, în intervalul orar 8.50-12.15.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel