Patronul clubului belgian Antwerp, Paul Gheyssens, a declarat că vrea să continue cu Ladislau Boloni, scrie site-ul walfoot.be, care aminteşte că antrenorul român a fost ţinta unor critici în acest an.
Boloni a avut un parcurs peste aşteptări cu nou-promovata Antwerp, pe care o pregăteşte din vara anului trecut. Echipa a ratat de puţin calificarea în play-off-ul pentru locurile 1-6, fiind învinsă cu 1-2 duminică, în deplasare, de Anderlecht, campioana en titre, chiar în ziua în care Boloni a împlinit 65 de ani. Românul nu a stat pe banca tehnică, fiind suspendat deoarece a criticat arbitrajul de la întâlnirea cu Genk (0-4).
În ciuda rezultatelor mai slabe din acest an, după reluarea campionatului, Boloni este apreciat de proprietarul clubului.
„Putem fi super mulţumiţi cu acest antrenor. Cum se poate spune acum ceva rău despre Ladislau? La câteva meciuri a făcut nişte alegeri pe care nimeni altcineva nu le-ar fi făcut. Mereu însă se întâmplă aşa", a afirmat Gheyssens pentru ziarul Het Nieuwsblad.
`V-o spun: nu este un antrenor obişnuit. Este printre cei mai buni. În acest sezon au venit 25 de jucători noi. Nu e simplu să gestionezi această situaţie. Împreună cu directorul sportiv Luciano D'Onofrio, antrenorul nostru nu se opreşte niciodată. Oamenii aceştia lucrează deja pentru sezonul viitor. Trebuie să facem astfel încât să aducem jucători de care e nevoie. Vor reuşi în această misiune. Sunt sigur de asta!", a spus Gheyssens.
Antwerp a încheiat sezonul regulat pe locul 8, cu 41 e puncte, la 3 puncte de poziţia a 6-a. Echipa lui Boloni va juca în aşa-numitul play-off 2.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu