Lady Gaga ar mai putea marca o premieră, devenind primul artist care va cânta în spaţiu. Lady Gaga urmează să se îmbarce în 2015 pe o navă spaţială a companiei Virgin Galactic, unde va susţine un recital în cadrul festivalului Zero G Colony.
"Ea trebuie să îşi antreneze vocea timp de o lună din cauza atmosferei", a declarat o sursă pentru revista Us Weekly, adăugând că recitalul intergalactic "nu se va compara cu nimic din ce am văzut până acum", informează accesshollywood.com.
Artista, în vârstă de 27 de ani, va fi însoţită în naveta spaţială de echipa ei, iar decolarea este programată pentru zorii celei de a treia zi a festivalului Zero G Colony, care va avea loc la portul spaţial America, din New Mexico.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu