Lagarde: Grecia trebuie să-şi reducă şi mai mult deficitul

Christine Lagarde
Christine Lagarde

Noul director general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a apreciat, luni, eforturile depuse de guvernul de la Atena pentru reducerea deficitului, dar a subliniat că nu sunt suficiente şi că Grecia trebuie să îi reducă deficitul în continuare.

„Grecia a făcut mult pentru a-şi reduce deficitul şi a obţine consolidarea fiscală“, a declarat Lagarde la o întâlnire cu un grup restrâns de jurnalişti, la Washington, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Este un succes semnificativ, dar nu este suficient. Trebuie făcut mai mult“, a adăugat fostul ministru francez de finanţe, care a preluat săptămâna trecută conducerea FMI, fiind prima femeie care ocupă acest post.

Lagarde a evitat să intre în detalii legate de rolul pe care l-ar putea avea sectorul privat în restructurarea datoriei Greciei sau participarea FMI la un al doilea pachet de salvare.

Ea a subliniat că „troica“, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, împreună cu Guvernul elen, vor trebui să soluţioneze problemele din această ţară.

Declaraţiile sale coincid cu discuţiile din cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe din zona euro, care s-a desfăşurat luni, la Bruxelles, şi care au vizat criza elenă, într-un context de mari tensiuni pe pieţe, care au afectat datoria spaniolă şi cea italiană.

Reuniunea nu a înregistrat avansuri în privinţa celei de-a doua salvări a Greciei, dar a propus un ansamblu de măsuri pentru a frâna o posibilă molipsire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel