Lansare EU.RO la Timişoara. Declaraţiile lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a participat vineri, 17 mai a.c., la Centrul de Conferinţe al Universităţii Politehnica din Timişoara, la evenimentul de lansare a volumului "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa". Vă prezentăm în continuare transcrierea intervenţiilor Preşedintelui României:

Moderator: În această seară am o şansă aş putea spune unică, de a lansa cartea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, EU.RO. Poate că am făcut lansări de carte în teatru, dar această lansare este cu totul deosebită. Pentru mine, ca om de teatru, Preşedintele Iohannis este acel om de teatru care merge la teatru, care apreciază arta dramatică. Vreau să menţionez un lucru foarte important, când vorbim despre teatru, vorbim despre a fi autentic. Nu vorbim despre acea eronată interpretare - teatrul este ceva prefăcut, nu este ceva în care tehnica autenticului ajunge până la capăt. Am apreciat extraordinar de mult şi sunt printre acei profesionişti de teatru în admiraţie faţă de domnul Preşedinte, care este acest suporter al teatrului. Cum bine ştim, ca primar al Sibiului a creat practic prima Capitală Culturală, ocazie prin care România a intrat în Uniunea Europeană.

Acum cinci ani, din nou, domnul Preşedinte, odată ales, a fost la Timişoara, şi acum cinci ani, alături de ceilalţi, aveam un vis de cetăţean, un vis cât toate visele noastre adunate, duceau către acel vis, aş putea spune de dimensiuni europene şi care cred că, atât eu ca cetăţean român, cât şi domnul Preşedinte ca cetăţean român, îl visa. Îl visam toţi. Şi acum mă întreb, în acest moment, este acest vis european, pe care îl citim transpus într-un fel, cât din el se deschide, cât din el înfloreşte, cât din el merge mai departe, prin cartea EU.RO? Vorbim despre acest titlu extraordinar, absolut extraordinar, deoarece EU.RO - pe de-o parte ne gândim la European Union, dar în acelaşi timp, mă gândesc la eu. Fiecare dintre noi, eu - individualitate, eu - în comunicare cu celălalt eu de lângă mine. În felul acesta, prin comunicare, ne plasăm într-o platformă online, într-un domeniu virtual care devine realitate. Şi de fapt acel domeniu, mă întreb, care este .ro, ce înseamnă europa.ro astăzi sau eu.ro astăzi?

Klaus Iohannis: Mulţumesc pentru primirea deosebit de călduroasă. Sunt foarte bucuros că avem astăzi ocazia să discutăm un pic sper şi pe marginea cărţii. Dumneavoastră sunteţi ancorată în zona teatrului, eu sunt un suporter entuziast al teatrului, deci haideţi să punem pe scenă o piesă bună.

Moderator: Corect! Trebuie să iasă un spectacol foarte bun!

Klaus Iohannis: Mulţumesc, domnule rector, pentru că ne primiţi aici. Este un spaţiu care, din capul locului, creează o atmosferă foarte plăcută. Am venit special la dumneavoastră fiindcă în Timişoara am avut mai multe puncte pe agendă, ca să vă prezint foarte pe scurt conceptul acestei cărţi şi, cu siguranţă că voi fi provocat cu nişte întrebări care sper să exceadă un pic această carte pe care, dacă doriţi, vă las să o descoperiţi.

Acum doi ani am fost la un Summit informal, cam cum a fost Summitul de la Sibiu de săptămâna trecută, la Bratislava. Oraş frumos şi acela, seamănă cu Sibiul, cu Timişoara. Şi, după Summit, un grup de jurnalişti a început să-i interogheze pe liderii de acolo apropo de viitorul Europei şi, în fine, întrebarea pentru mine a fost cum văd viitorul Europei. Şi am spus: eu sunt pro-european declarat şi convins, lucru pe care l-am spus şi în campanie, şi după aceea de foarte multe. Am rămas foarte, foarte surprins că această afirmaţie a fost remarcată de foarte multă lume şi mi-am pus întrebarea dacă cineva, un lider de stat, spune că este pro-european, de ce este un lucru interesant? Mie mi se părea că trebuie să fie un lucru de la sine înţeles, cum ar veni un lucru normal. Iată că am ajuns din paradigma în care toată lumea a fost pro-europeană în paradigma în care nu eşti chiar mainstream când spui că eşti pro-european. Acest lucru nu mi-a plăcut, recunosc, şi am profitat de pe urma interesului crescut de la noi din ţară cu ocazia Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, interes constatat între oamenii obişnuiţi, pentru afaceri europene şi am decis să scriu o carte, o carte despre Europa. Dar, o carte despre Europa nu este despre alţii, o carte despre Europa este despre noi. Noi suntem Europa. Am spus acest lucru şi la Summitul de săptămâna trecută de la Sibiu. Noi suntem România şi Europa este România. Aud în ultima vreme un discurs politic, asta vă spun degajat, scos din contextul campaniei electoral, un discurs politic abject.

Umblă unii politicieni români prin ţară să spună că problemele noastre vin de la Bruxelles sau, altul, că nu au nimic împotriva Uniunii Europene, dar că nu e bine cum e condusă de la Bruxelles şi toţi aceştia de la Bruxelles şi inclusiv Preşedintele Iohannis trebuie să dispară pentru că sunt din alt film. Una peste alta, am constatat că în România a apărut un discurs nu eurosceptic, eurosceptic mai mergea, ziceai că eşti de acord cu unele lucruri, cu alte nu. Nu, un discurs eurofob. Şi faptul că acest discurs a fost transformat în mesajul principal al campaniei de europarlamentare de partidul de guvernământ din România mi se pare absolut rejectabil, reprobabil. Însă, putem să constatăm că euroscepticismul a apărut în bună măsură din cauza unor astfel de populişti, care merg la Bruxelles şi acolo toţi sunt europeni, fără deosebire. Toată lumea, şi ai noştri, toţi sunt pro-europeni şi au un discurs european. Cum vin acasă, aruncă vina pentru toate eşecurile şi nerealizările lor pe Bruxelles. Pentru toate, Bruxellesul este vinovat. Acum, sigur, se pune întrebarea cum poate fi combătută această prostie? Prin informare. Sunt în continuare convins că lucrurile se pot îmbunătăţi în măsura în care educaţia devine mai puternică, mai bună şi informaţia reală devine mai pătrunzătoare. 

Din aceste motive şi încă câteva, fiindcă chiar mă interesează, am scris această carte despre Europa şi România. Dacă vreţi, într-un fel, este o poveste a României în Europa sau a Europei în România. Am inclus, fără să fie un tratat de specialitate, chestiuni europene, de Uniune Europeană, se poate găsi foarte uşor o definiţie pentru un lucru care ne interesează, ce este Comisia, ce este Consiliul, cum colaborează şi multe altele. Însă mi-am permis să exced un pic cadrul strict al Uniunii Europene şi am abordat şi teme care apar în discuţia despre Europa şi în politica noastră, şi în discuţii informale. Am câteva referiri, de exemplu, despre NATO, despre viitorul nostru în NATO, despre schimbările de climă, care nu sunt doar o chestiune europeană, dar noi în Europa vrem să fim printre cei care promovează cel mai puternic măsurile care vin să stopeze schimbările climatice. Acestea şi multe alte lucruri le puteţi găsi aici. Ce nu puteţi să găsiţi, decât într-o aluzie sau două, este politica noastră cea neplăcută.

Moderator: Domnule Preşedinte, vorbim despre euroscepticism. Ascultându-vă, citind cartea, desigur, după cum vedeţi aş putea să vă întreb şase ore despre carte, continuu. Am citit-o cu foarte multă atenţie.

Klaus Iohannis: Am scrie încă una.

Moderator: O aşteptăm pe următoarea, categoric. Vreau să vă întreb dacă această atmosferă de neîncredere şi negativism, care cumva transcende graniţele României nu afectează într-un fel politica, atât internă, atât europeană şi dacă nu cumva putem vorbi aşadar nu doar despre euroscepticism, ci şi într-un fel despre româno-scepticism, dacă nu cumva în lupta, în acest scepticism şi neîncredere de fapt descoperim o lipsă de încredere în propriile valori, vorbim acum ca români, şi chiar şi ca europeni, o lipsă de încredere în propriile valori, în propria literatură, în propria istorie, în noi înşine, iată, mă întorc la "EU.RO", pentru că trebuie să ne definim atât în România, cât şi în Europa. Şi mă întreb dacă nu a apărut un cumva o nouă fobie în acest sens. Citind cartea, descopăr... Chiar m-am întrebat dacă nu cumva România a iscat această boală, când vorbim despre euroscepticism, despre româno-scepticism.

Klaus Iohannis: Acum nu cred că suntem noi sceptici despre noi. Noi întotdeauna suntem sceptici despre alţii, când este vorba despre alţii. Nu, dar sigur...

Moderator: Iertaţi-mă, dintr-un tip de slăbiciune, dintr-un tip de nepregătire, mă întreb.

Klaus Iohannis: Ok. O să ajung imediat şi la această chestiune, temerile europenilor, dar sigur că această ascensiune a euroscepticismului, a populismului antieuropean de-a dreptul are cauze multiple. Şi la început unii au spus că Uniunea Europeană este într-o criză bancară. Pe urmă că este într-o criză economică, pe urmă că este într-altfel de criză. După un timp a apărut afirmaţia, care are ceva conţinut de adevăr, "Europa de fapt este într-o criză de identitate". Şi într-un fel această criză de identitate se răsfrânge şi asupra noastră, fiindcă dacă vrei să intri într-un proiect, şi noi cu toţii am vrut să intrăm în proiectul Uniunea Europeană, este un proiect senzaţional şi foarte bun, deci ne-am dorit să fim acolo, dar dacă de acolo vine proiecţia unei identităţi în fibrilaţie, atunci noi resimţim acest lucru. Deci nu putem să ne extragem. Însă cred că exact ţări precum România au şansa să revigoreze proiectul european. Deci noi venim şi cu temerile noastre, şi cu aşteptările noastre, care poate câteodată sunt şi puţin exagerate, şi cu o aşteptare să fim mai repede şi mai bine înţeleşi, şi cu aşteptarea să fim trataţi de la egal la egal.

De multe ori aceste lucruri se întâmplă, dar nu întotdeauna, şi atunci, sigur, această nesiguranţă apare şi la noi. Eu am părerea că această criză de identitate, dacă există ea, sau întrebări despre rostul şi rolul Uniunii Europene au şi încă o cauză, este o cauză care e mai generală în politică, o cauză comunicaţională. Uniunea Europeană este un proiect senzaţional, proiect de pace, libertate, democraţie, competitivitate, despre cetăţeni, despre cum vrem să trăim noi în Uniunea Europeană, în pace, în libertate, să aibă fiecare o viaţă demnă. Şi lucrurile se întâmplă, comparaţi dumneavoastră, oricare dintre dumneavoastră, viaţa pe care o aveţi acum, şi prietenii dumneavoastră, şi familia dumneavoastră, şi comunitatea timişoreană, cu cea pe care am avut-o în '70, în '80. De ce am ieşit în stradă în '89, şi mulţi au făcut sacrificiul suprem, fiindcă ne-a fost bine? Nu, fiindcă a fost foarte rău. De atunci România, după Revoluţie, a bâjbâit şi s-a bâlbâit câţiva ani într-o formă de neocomunism nefericit şi în final am început să reacceptăm, să redescoperim pentru noi ceea ce deja paşoptiştii descoperiseră: vocaţia noastră europeană.

Şi am dorit să fim parte a acestei Europe, cum de fapt ne-am dorit şi mai mult, am dorit să fim parte a spaţiului valoric euroatlantic. Am dorit să fim şi în NATO, am visat, de ce să nu recunoaştem, să fim acceptaţi, şi suntem acceptaţi, deci viaţa noastră s-a schimbat şi s-a schimbat în bine. Că nu s-a întâmplat aşa repede, cum am sperat noi, că nu se întâmplă nici acum aşa repede, precum aşteptăm, este adevărat. Dar haideţi să vorbim şi despre lucrurile care s-au realizat, despre multiplele beneficii pe care le-am avut şi noi, ca români, şi România, de pe urmă integrării europene. Şi nu mă refer numai strict la rezultatele obţinute cu fonduri europene, şi sunt. Domnul primar general tocmai mi-a povestit că şi acest spaţiu are legătură. Nu are? Puţin. Deci şi acest spaţiu are puţină legătură cu fondurile europene. Sunt mult mai multe.

Este mobilitatea studenţilor, a cercetătorilor, legăturile cu alte universităţi. Deci, lucrurile se mişcă, doar că, sigur, e mult, mult, mai interesant comunicaţional să prezinţi un eveniment emoţionant, un eveniment, poate mai de grabă şocant, decât să prezinţi ceva bun, cum toată lumea ştie "good news is no news", deci ştirile bune nu fac ştiri. Aşa că e greu de comunicat. Şi aşa cum evoluţia este în trepte mici, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în partea mai veche a Uniunii. Oamenii au impresia că de fapt totul este ok şi sigur că e mai bine, că doar ni se cuvine. Păi nu ştiu dacă ni se cuvine! Eu cred că este rezultatul muncii noastre, a faptului că am acceptat spaţiul de valori şi ne dorim să fim acolo. Şi acelaşi fenomen se petrece şi în Europa mai veche. Oamenii au impresia că tot ce s-a realizat: pacea, libertatea, democraţia, li se cuvine, este ok, şi nu se mai vorbeşte despre asta. E păcat. E ca şi cu democraţia, dacă uităm să vorbim despre ea, atunci o pierdem.

Moderator: Da. Dacă uităm să vorbim despre democraţie şi dacă uităm să o respectăm, corect, şi să ne respectăm libertatea şi dreptul la cunoaştere, exact cum spuneţi, faptul că suntem într-o lume liberă, este fabulos. Eu sunt unul dintre cei care la Revoluţie aveam 16 ani. Am fost unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe această planetă când am ştiut că pot călători, că pot învăţa şi că este dreptul meu să fac tot ceea ce pot eu mai bun. Mi se pare un uriaş cadou pe care personal am avut şansa să-l primesc.

Klaus Iohannis: Şi mai e ceva, un lucru senzaţional pe care l-am câştigat şi pe care încă nu îl preţuim la justa valoare: avem dreptul să votăm.

Moderator: Corect. Vă rog.

Klaus Iohannis: Avem dreptul să votăm, dragii mei, este senzaţional. Eu fac parte dintr-o generaţie care ne-am dus la vot şi înainte de Revoluţie, înainte de Decembrie '89, a fost un simulacru, nu a fost un vot. Ne-am dus acolo ca să alegem pe unul dintr-unul. Acuma, putem să mergem să alegem pe cei care prezintă o opţiune mai bună. Ştiţi care e singura opţiune extrem de proastă? Să nu mergem.

Moderator: Adică putem vota liberi, în altă ordine de idei. Foarte important, esenţial. Vreau să vă întreb: am citit în carte un fragment care mi-a plăcut foarte mult. "A înfrunta viitorul de unul singur reprezintă o politică sortită eşecului". Vorbim despre modelul comunitar. Vorbim despre un model comunitar. Orice societate are un model comunitar, trăieşte într-un tipar social funcţional, ce înseamnă, ce înseamnă, practic, în acest moment, "a înfrunta viitorul de unul singur reprezintă o politică sortită eşecului"? Mă refer la implicare de grup versus implicare individuală. Ce înseamnă indivizi şi ce înseamnă grup şi care ar fi raporturile dintre acestea astăzi? Mi se pare foarte important, repet am fost foarte motivată de cartea dumneavoastră.

Klaus Iohannis: Lucrurile sunt foarte bine cunoscute şi poporul român în înţelepciunea lui "wisdom of the crowds", are şi un cântec despre asta. Nu vi se pare cunoscut aia cu "Hora Unirii"? Asta este. Câteodată există lideri care inspiră, dar un lider singur este un om singuratic. Un lider trebuie să-i inspire pe oameni să-l urmeze şi să lucreze împreună. Deci, unul singur poate să vină cu o idee, dar acela încă nu este un lider. Un lider este un om care inspiră pe alţii şi care îi duce pe alţii cu el împreună. Acelaşi lucru este valabil, după părerea mea, şi în Uniunea Europeană şi sunt ferm convins că numai împreună putem să facem faţă competiţiei globale.

Există unele statistici pe care nu le-am inclus, că unele sunt foarte tehnice, dar ca să vă dau un exemplu economic, ştiţi că există acele formate G7, G8, G20, cu ţările cele mai puternice din punct de vedere economic. Şi suntem obişnuiţi să-i vedem acolo, sigur, pe americani, pe chinezi, pe englezi, pe nemţi, pe francezi, pe italieni, depinde în ce format G discutăm. Au calculat unii că dacă lucrurile se dezvoltă aşa cum se dezvoltă acuma, peste câţiva ani în G-urile acestea nu mai există niciun stat european, niciunul. Vom fi depăşiţi fiecare în parte, doar, şi pentru asta s-a făcut calculul, împreună Uniunea Europeană va rămâne în frunte. Uniunea Europeană, cel mai puternic spaţiu economic, şi arată de ce este important şi pentru state să meargă împreună. Noi am avut o lume bipolară înainte de '89, pe urmă am avut o lume care părea că are un hegemon şi mulţi alţii, dar între timp ne îndreptăm spre o lume multipolară. Într-o lume multipolară, unul singur foarte rar poate să conteze. Şi noi, europenii, putem să contăm doar într-o singură variantă: toţi împreună.

Şi atunci Uniunea Europeană va rămâne un actor economic de primă mână, însă este nevoie de mai mult. Dacă comparaţi un pic puterea economică a Uniunii Europene cu vocea europeană în politica globală, vă daţi seama că mai avem mult de lucru. Economic, nu avem nici o problemă, politic încă, trebuie să recunoaştem, nu prea contăm. Oare de ce? Foarte simplu: fiindcă vorbim pe mai multe voci şi nu pe una. Şi eu îmi doresc, de exemplu ca Uniunea Europeană să devină o voce în politica globală, o voce pe măsura puterii economice pe care o are Uniunea Europeană, dar asta se poate doar dacă se acceptă ideea unei integrări mai profunde, dacă vrem real să fim cu toţii împreună şi să mergem până într-acolo încât să devenim un actor geopolitic, nu doar un actor în economia globală.

Moderator: Vă mulţumesc. Domnule Preşedinte, mai departe, trecând de la ceea ce aţi spus mai devreme, vorbim despre individ, individualitate şi despre lider, leadership, aş vrea să vorbim despre educaţie. Pentru că într-adevăr de unul singur nu se poate reuşi, ceilalţi îl vor urma pe unul, dar ca ceilalţi să-l urmeze minunat ar fi să îl urmeze conştienţi, dezvoltându-se fiecare om în parte. Şi iată acest punct aş vrea să îl atingem vorbind despre educaţie. Deoarece dumneavoastră aţi analizat toţi aceşti ani şi aveţi atâta experienţă în domeniul educaţiei, eu mă întreb dacă astăzi tratarea diferenţiată există şi dacă astăzi sistemul de educaţie din România, de la, are grădiniţă şi până la educaţia permanentă este cu studii post-doctorale priveşte ceea ce se numeşte tratare diferenţiată, care cândva erau în scop al lumii vestice. Şi noi trăim în lumea vestică, şi mă întreb dacă se întâmplă acest lucru. Experienţa mea din şcoli spune nu. În mod evident şi răspicat, nu. Ci sunt grupuri şi grupuri de vârstă, văzute într-un grup să atingă note, nicidecum dezvoltare, nicidecum identificarea valorii, ceea ce mi se pare foarte grav, deoarece oricare din aceşti copii pot fi viitorul Einstein al lumii, nu numai al României. Şi momentul în care privim oamenii ca pe o masă, şi nu identificăm valorile fiecăruia, cred că noi, ca societate, pierdem, şi pierde viitorul. Deci cum, practic, am putea face această educaţie a omului de viitor, vă întreb?

Klaus Iohannis: Eu cred că lucrurile sunt mult mai grave decât le-aţi descris. Din nefericire. Sistemul educaţional românesc este un sistem de cele mai multe ori orientat înapoi, nu înainte. Cu excepţiile notabile, cunoscute. Eu vorbesc despre "sistemul". Sistemul nu este unul al secolului XXI. Sistemul este unul, cu multă indulgenţă, al secolului XX, mai degrabă al secolului XIX. Şi aici trebuie să schimbăm fundamental abordarea din foarte multe motive. Dar cel mai bun motiv este şi cel mai evident. O naţiune care nu este bine educată, nu are viitor. Este foarte simplu! Asta au ştiut şi strămoşii noştri de acum 100 de ani, şi de acum 200 de ani, şi aşa a apărut mişcarea care de fapt a făcut posibilă România de astăzi, cu românii care s-au dus, au studiat în Vest. Foarte mulţi ştim că au venit inspiraţi din Franţa, dar mulţi au venit şi cu inspiraţie din Germania, şi ei practic au adus întregul proiect, întreaga năzuinţă spre o Românie Unită. Şi aşa s-a creat România de astăzi. Dacă vrem să fie şi mâine, trebuie să o transformăm în România Educată. Altfel nu avem niciun fel de şansă. Deci noi trebuie să... nu trebuie, suntem obligaţi să găsim un sistem educaţional care îi pune pe copiii noştri pe picior de egalitate cu ceilalţi ca să le dăm instrumentarul, informaţia, metodele necesare pentru a face faţă într-o lume unde competitivitatea devine din ce în ce mai importantă. Şi asta, sigur, este posibil dacă vom avea un sistem care este croit şi pe elev, dar şi pe piaţa muncii, un sistem care dă şansa şi unui copil care poate preferă să devină un foarte bun meseriaş, dar în acelaşi timp trebuie să dăm şansa şi unui tânăr care, să zicem, vrea să aprofundeze cum este în "ale matematicii", să-i dăm şansa să ajungă un matematician briliant.

Aceste lucruri trebuie să se întâmple în paralel, trebuie să avem o ofertă în acelaşi timp performantă, dar şi flexibilă. Trebuie să dăm şansa şi părintelui să se implice, trebuie să dăm predictibilitate sistemului. Care aveţi acum copii în şcoală, o să vă întreb ce se va întâmpla la anul şi habar nu aveţi, pentru că nu se ştie. Aşa nu se poate. Sistemul trebuie să fie predictibil, în momentul în care părintele îşi trimite copilul la şcoală să ştie ce şanse are până la absolvire şi care sunt căile pe care poate să meargă. Iar tânărul student trebuie să ştie foarte exact care sunt variantele de carieră, să îşi aleagă o carieră, nu doar o chestiune punctuală, unde mă angajez mâine şi dacă nu găsesc poate mă fac... Am spus acum, într-o seară, ceva, şi colegii m-au corectat, am spus: "Poate mă fac taximetrist". O meserie onorabilă, dar nu cred că este o alternativă serioasă pentru un tânăr absolvent al unei universităţi. Şi aceste lucruri trebuie văzute. Vă amintiţi, acum doi, trei ani când la bacalaureat au picat jumătate din copii. Păi ce fel de generaţie poate să fie asta? Ce fel de naţiune care este incapabilă să îşi gestioneze viitorul? O jumătate de generaţie pierdută, lăsată pur şi simplu undeva de societate, fiindcă societatea a greşit. Noi câţiva care venim din sistem sau suntem în sistem ştim foarte bine că există elevi şi studenţi care sunt un pic mai greu de integrat, dar sunt excepţii, puţine. Majoritatea trebuie însă conduşi. Dacă o jumătate de generaţie ratează obiectivul, înseamnă că sistemul este profund viciat şi atunci trebuie să îl schimbăm. Şi mai sunt câteva argumente, dar nu aş vrea să merg foarte departe. Oricum România Educată cu asta se ocupă, şi vreau să găsim varianta cea mai bună pentru România şi pentru români, fiindcă, pe bună dreptate, educaţia nu este temă europeană. Uniunea Europeană nu se ocupă de sistemele de educaţie. Se ocupă de mobilitatea studenţilor, de reţele de universităţi, dar nu de sistemul de educaţie. Este bine aşa, fiindcă fiecare ţară, fiecare naţiune, are specificul ei. Noi nu putem să facem şcoală după model X. Trebuie să facem şcoală în România pentru români, să ţinem cont de evoluţii, de nevoi, de obiective, dar şi de tradiţia românească şi de felul în care educaţia poate să ducă România înainte.

Moderator: Mulţumesc foarte mult. În acelaşi timp educaţia va pregăti viitorii cetăţeni, practic. Nu ştiu cât se pregătesc în familii, dar cred că şcoală este locul în care conştiinţa, corectitudinea ar trebui învăţate. De mici ar trebui să învăţăm lucrurile acestea, să nu ne mirăm, cu timpul să înţelegem principii, transparenţă, corectitudine, onestitate, valorile fundamentale umane. Domnule Preşedinte, vreau să vă întreb: dacă acum aţi încheia cartea, după Summitul de la Sibiu, aţi mai completa un capitol?

Klaus Iohannis: Din orgoliu personal da, dar pentru lucrarea în sine nu.

Moderator: Şi ce aţi scrie dacă l-aţi scrie, în urma Summitului?

Klaus Iohannis: Aş scrie că, până şi întâlnirile de Consiliu European se pot desfăşura într-o atmosferă de calm şi cu gândul spre un viitor bun pentru Uniunea Europeană. Asta fiindcă ştiu cum sunt celelalte Consilii.

Moderator: Vă mulţumim foarte mult, domnule Preşedinte.

Klaus Iohannis: Şi eu vă mulţumesc foarte mult. Mulţumesc!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News