Lansarea platformei Antena Play a fost amânată din cauza Consiliului Național al Audiovizualului.
Este vorba de o notificare pe care Antena Group a trebuit să o facă la CNA și care nu a apucat să fie discutată de forul audiovizual, scrie paginademedia.ro.
Potrivit lui Gusti Roman, head of digital Antena Group, Antena Play va fi lansat imediat după ce CNA va discuta subiectul. El a declarat că Antena Play trebuia să fie discutat la CNA săptămâna trecută, dar nu s-a mai ajuns și la punctul legat de Antena Play.
Gusti Roman a declarat că trupa Paraziții, cea care ar fi urmat să deschidă această seară în direct portalul, va înregistra concertul și-l va pune pe Antena Play imediat ce portalul se va lansa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News