EXCLUSIV  Omul care a schimbat România fără ca noi s-o ştim, la Palatul Cotroceni

Iulian Comănescu a lansat cartea "Mihnea Constantinescu - omul care a schimbat România fără ca noi s-o ştim". Evenimentul a fost moderat de Dragoş Bucurenci, care a declarat că este încercat atât de sentimente de bucurie, cât şi de tristeţe, şi a avut loc la Palatul Cotroceni. 

"Domnule consilier prezidențial,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Alteța Voastră Regală,

Excelența Voastră domnule ambasador,

Dragi invitați,

„Așa cum v-am promis, aici suntem – cu toții. Dacă mă uit bine în jur, sunt tentat să spun că suntem aproape gata să organizăm o lovitură de stat!"

Așa își începea Mihnea Constantinescu, acum 6 ani, la Ambasada Franței, unul dintre puținele discursuri scrise pentru sine, cel prilejuit de acordarea Legiunii de Onoare în grad de cavaler.

Sunt Dragoș Bucurenci și mă încearcă un dublu sentiment, de tristețe și de bucurie, să vă urez bun venit la lansarea cărții „Mihnea Constantinescu – omul care a schimbat România fără ca noi s-o știm" de Iulian Comanescu.

Vreau să salut prezența între noi a fraților lui Mihnea, Aurel și Sandu Constantinescu, și să le mulțumesc pentru că sunt alături de noi și pentru că ne-au pus, cu generozitate, la dispoziție informații și fotografii inedite pe care le veți găsi în paginile acestei cărți", a declarat Dragoş Bucurenci la lansarea cărţii. 

Prefaţă semnată de Majestatea Sa, Margareta

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, scrie în Prefață că „puțini sunt cei care au servit Statul Român cu atâta abnegație, înțelegere și răbdare, cu atâta decență și simț al umorului, într-un sistem caracterizat adesea de contrariul calităților lui".

Melodie de Patrick Bruel, printre preferatele lui Mihnea Constantinescu

"Cartea pe care o lansăm astăzi s-a născut din prietenie și din generozitate. Mihnea a continuat să lucreze în tot acest an și, după cum îi era felul, chiar și-n ultimele zile ale anului, și a adus împreună oameni care și-au pus laolaltă resursele pentru ca acest proiect editorial și această lansare să fie posibile.

Vrea să-i mulțumesc d-lui Liviu Jicman, directorul Muzeului Național Cotroceni, și d-lui consilier prezidențial George-Vladimir Duhan pentru generoasa găzduire a acestei lansări și pentru tot sprijinul pe care ni l-au acordat în timpul extrem de scurt pe care l-am avut la dispoziție pentru organizarea ei.

În discursul ținut la Ambasada Franței, Mihnea a citat de mai multe ori dintr-o melodie a lui Patrick Bruel, „Qui a le droit", un cântec pe care l-am reascultat de multe ori în zilele friguroase de după vestea morții lui. La înmormântare, am regăsit un vers din această melodie pe panglica unei coroane de flori albe aduse de Alexandra Gătej. Câteva luni mai târziu, ne-a invitat la dumneaei la cină pe câțiva dintre cei care l-am cunoscut pe Mihnea", a spus moderatorul. 

Dragoş Bucurenci, cuvinte de laudă la adresa lui Mihnea Constantinescu

"Unul dintre lucrurile care l-au caracterizat pe Mihnea Constantinescu a fost că nu s-a dat niciodată bătut în fața dificultăților, a fost mereu omul care a făcut lucrurile să se întâmple, chiar dacă asta a însemnat să găsească soluții rapide și căi ocolitoare pentru a împinge înainte proiectele la care a lucrat. Acest spirit al lui Mihnea ne-a dat de fiecare dată putere să continuăm atunci când proiectul nostru a întâmpinat dificultăți. Poate cea mai mare a fost atunci când primul scriitor pe care l-am selectat și-a dat seama de imensitatea proiectului și l-a abandonat după două luni și jumătate.

Era deja luna iunie, iar noi încă visam să putem scoate cartea anul acesta, deși această posibilitate părea mai degrabă de ordinul miracolului.

Dacă acest miracol s-a întâmplat, asta se datorează unei a doua, mult mai fericite alegeri, pe care am făcut-o în persoana, condeiul și talentul lui Iulian Comanescu. Nu ne-am dorit să publicăm „Omagiu lui Mihnea Constantinescu", ci să compunem o carte la fel de vie cum a fost omul căruia îi este dedicată", a spus Dragoş Bucurenci. 

Cui i se datorează cartea 


"Cititorii nu-și imaginează cât de mult efort este cuprins în paginile unei cărți. Volumul pe care îl țineți astăzi în mâini nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor prietenilor și cunoscuților lui Mihnea care l-au ajutat pe Iulian în documentare, fără talentul său scriitoricesc, dar nici fără sprijinul unei edituri de prim rang cum este Curtea Veche, care ne-a ajutat, în ceasul al doisprezecelea, când manuscrisul a fost, în cele din urmă, gata, cu editarea, tehnoredactarea, tipărirea și distribuția într-un timp extrem de scurt a acestei cărți.

Nu este puțin lucru și nu o să uit niciodată deschiderea cu care doamna Iren Arsene, directorul general al editurii, a răspuns solicitării noastre. Știam că îi ceream foarte mult într-un timp foarte scurt, iar dumneaei ne-a asigurat întreg sprijinul editurii pentru acest proiect" ,a mai spus Bucurenci. 

La eveniment a participat şi Excelenţa Sa, Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin, unul dintre prietenii şi colegii lui Mihnea Constantinescu, despre care acesta spunea că este un exemplu în ceea ce priveşte "slujirea în sensul bun al cuvântului". 

În încheiere, mulţumiri celor implicaţi


"Vreau să-i mulțumesc doamnei senator Iulia Scântei, agenției Quartz Media, Oanei Drăgulinescu și inimoasei ei echipe care au organizat impecabil această lansare. Recunoștința noastră se îndreaptă și către Administrația Prezidențială care ne-a pus la dispoziție cu generozitate întreaga logistică și recepția care urmează. Mulțumesc Gitana Wineries, care ne-au oferit vinul pe care am să vă invit să-l degustați în următoarele momente în care sper să rămânem alături să mai povestim despre Mihnea.

Dați-mi voie să închei cu un citat din același discurs rostit la Ambasada Franței și care cred că descrie foarte bine spiritul care a guvernat acest proiect de carte:

„Cred că am reușit să fac lucrurile într-un mod diferit, să-mi depășesc limitele, să slujesc în sensul bun al cuvântului. Dar este o reușită pe care v-o datorez tuturor, fiecăruia dintre d-voastră."

Vă mulțumesc", a mai spus Dragoş Bucurenci.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel