Lansarea rachetei Ariane 5 s-a amânat

Ariane 5, Wiki Commons
Ariane 5, Wiki Commons

Ultimul zbor al rachetei Ariane 5, programat pentru lansare vineri seara de la cosmodromul Kourou, Guyana Franceză, a fost amânat  din cauza unei defecţiuni.

"O chestiune tehnică a evidenţiat un risc pentru redundanţa unei funcţii critice a lansatorului Ariane 5. În conformitate cu cerinţele sale de fiabilitate, Arianespace a decis să amâne transferul lansatorului", a anunţat compania într-un mesaj postat pe Twitter, citat de Agerpres.

"Este în curs de desfăşurare o analiză pentru a determina o nouă dată de lansare", a adăugat Arianespace, responsabilă cu operarea lansatoarelor europene.

Acest al 117-lea şi ultim zbor al rachetei europene, care va fi scoasă din funcţiune după 27 de ani de serviciu, urmează să lanseze pe orbită un satelit militar francez de comunicaţii (Syracuse 4B) şi un satelit experimental german.

"Lansatorul şi sateliţii Heinrich-Hertz-Satellit şi Syracuse 4B se află în clădirea de asamblare finală într-o configuraţie stabilizată şi în toate condiţiile de securitate cerute", potrivit Arianespace.

Decolarea era programată pentru vineri între orele 21:26 şi 22:01 GMT de la Centrul Spaţial Guyana (CSG).

Acest ultim zbor survine într-o perioadă delicată pentru Europa spaţială, aproape lipsită de acces autonom în spaţiu în aşteptarea rachetei Ariane 6.

În cauză: finalul brutal al exploatării rachetelor ruseşti Soyuz, în urma invaziei ruse a Ucrainei, care a afectat activitatea bazei din Kourou.

Ariane 5 este o rachetă purtătoare proiectată pentru a transporta sateliți pe orbită geostaționară sau orbită terestră joasă.

A fost construită de EADS Astrium Space Tranportation pentru Agenția Spațială Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel