Lansarea Universităţilor Europene selectate în cadrul apelului 2020 şi a UNITA - Universitas Montium

Universitatea de Vest din Timișoara se află în prima linie a universităților din Europa care s-au preocupat să stabilească rețele universitare de parteneri academici, devenind membră a alianței europene UNITA, din care fac parte șase universități din cinci țări. În iulie 2020, UNITA a fost selectată de către Comisia Europeană, în cadrul celui de-al doilea apel de propuneri, pentru finanțarea proiectului de dezvoltare asumat.

Publicitate

Miercuri, 4 noiembrie, Comisia Europeană a organizat lansarea proiectelor câştigătoare în cadrul celui de-al doilea apel Erasmus+ European Universities. Ȋn aceeaşi zi a avut loc şi o întâlnire a reprezentanţilor CE cu rectorii celor 41 de alianţe europene, care şi-au asumat în 2019 şi 2020 crearea unor cadre instituţionale pan-europene pentru colaborare strategică în domeniul învăţământului superior, cercetării şi inovării în slujba societăţii.

Universitatea de Vest din Timişoara face parte dintr-o astfel de alianţă, UNITA, în cadrul unui proiect ce urmează a fi implementat împreună cu: Università degli studi di Torino, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Universidad de Zaragoza şi Universidade Beira Interior. Consorţiul reuneşte universităţi ale căror comunităţi însumează peste 165 000 de studenţi, din diverse state europene vorbitoare de limbi romanice (Italia, Franţa, Spania, România şi Portugalia), şi care funcţionează în ecosisteme geografice, culturale şi socio-economice similare.

Ȋn acest context, vineri, 6 noiembrie, Universitatea Europeană UNITA își demarează activităţile pe care urmează să le implementeze în următorii trei ani, organizând o ceremonie de lansare a proiectului UNITA - Universitas Montium, la care avem onoarea de a vă invita să participați.

În cadrul evenimentului de vineri, care va debuta de la ora 16 în live online pe adresa web www.unito.it/media, vor avea intervenții atât domnul Themis Christophidou, din partea Comisiei Europene, cât și rectorii celor șase universități: Stefano Geuna - Universita degli Studi din Torino, Denis Varaschin - Université Savoie-Mont Blanc, Mohamed Amara - Université de Pau et des Pays de l’Adour, José Antonio Mayoral - Universidad de Zaragoza, Marilen Gabriel Pirtea - Universitatea de Vest din Timişoara și Antonio Fidalgo - Universidade da Beira Interior. Alăturăm și programul complet al evenimentului (care este cu datele orare în sistem Central European Time, la care vă rugăm să adaugați o oră).

Ceremonia are loc în mediul virtual, fiind menită să familiarizeze comunitatea noastră cu obiectivele proiectului şi ale consorţiului. Prin strategia pe termen lung și prin misiunea sa, UNITA are ca principale obiective crearea unei universități europene participative, deschise, incluzive și eficiente. Această misiune se va realiza prin:

- dezvoltarea unei educații de excelență bazată pe cercetare şi centrată pe studenţi,

- crearea unui mediu de învăţare care să îi inspire pe aceştia cu oportunităţi diverse de dezvoltare personală şi profesională,

- promovarea diversității lingvistice în Europa,

- dezvoltarea regiunilor non-centrale/montane ca parte componentă a comunităţii europene,

- dezvoltarea mobilităților fizice și virtuale pentru întreaga comunitate academică a consorţiului (inclusiv prin iniţiative de tipul „rural Erasmus” şi „green mobilities”).

Toate acestea se vor realiza într-un campus inter-univesitar european, digitalizat şi conectat la ecosistemele socio-economice din regiunile şi teritoriile reprezentate. Ȋn faza pilot a demersului UNITA, adică în primii trei ani, domeniile pe care se vor axa eforturile alianţei în vederea atingerii obiectivelor stabilite sunt: Energiile Regenerabile, Economia Circulară şi Patrimoniul Cultural.

Alianţa universitară UNITA are peste 50 de parteneri asociaţi, instituţii de învăţământ superior, organizaţii neguvernamentale, companii publice şi private, instituţii guvernamentale locale şi regionale, ceea ce transformă UNITA într-un model de bune practici pentru viitorul învăţământului european conectat la mediul economic, social şi cultural (video UNITA: https://youtu.be/sRuU-QR8gLo).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel