Lansări incitante la Humanitas

Alegeri prezidentiale 2024

„Sentimentul primar al nevinovăţiei”

Editura Humanitas vă invită marti, 22 noiembrie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, la prima prezentare în România a romanului Sentimentul primar al nevinovăţiei al Danei Grigorcea, scriitoare elveţiană, deţinătoare a Premiului 3sat acordat în cadrul concursului de literatură Ingeborg Bachmann 2015 şi nominalizată pentru Schweizer Literaturpreis.

Bucureştiul anilor 2000. Victoria, revenită de curând de la Zürich, este martora unui jaf la banca la care lucrează. Deodată tânăra se pomeneşte în concediu şi are timp berechet să se plimbe cu Aston Martinul alături de iubitul ei sau să bată străzile oraşului de una singură. Pe măsura ce reîntâlneşte vechi cunoştinţe, mintea îi e invadată de trăirile copilăriei, de vremurile când descoperea, împreună cu partenerii de joacă, lumea în liniştitul cartier Cotroceni. Într-un du-te vino caleidoscopic între trecut şi prezent, oameni, stări, întâmplări se îmbina cu imaginile schimbătoare ale oraşului. Un roman despre Bucureştiul de ieri şi de azi, despre ultimii ani ai comunismului şi timpurile haotice ale noului capitalism, despre miracolele copilăriei şi căutarea de sine.

Cartea Danei Grigorcea a propulsat-o pe prozatoarea elveţiană de origine română în prim-planul scenei literare europene.

„În această carte regăsim toate elementele din care-i croită literatura bună: umor, comedie, tragedie, poezie, melancolie, suferinţă, iubire”, scrie Neue Zürcher Zeitung.

Dana Grigorcea s-a născut pe 11 noiembrie 1979 la Bucureşti. În 1999 a debutat cu proză scurtă în România literară. A studiat germana şi neerlandeza la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti, iar ulterior a studiat regie de teatru şi film la Universitatea din Bruxelles şi a urmat un masterat în jurnalism la Universitatea Danubiana din Krems. A lucrat la televiziunea ARTE din Strasbourg si la postul de radio Deutsche Welle din Bonn. Din 2007 trăieşte la Zürich, unde a predat limbajul filmului la Facultatea de Film din cadrul Şcolii de Arta de la Zürich si a colaborat la emisiunea de literatura a radioului national elvetian DRS. În prezent organizează la Zürich un salon literar şi ţine, împreună cu soţul ei, scriitorul Perikles Monioudis, un blog de literatură (www.neue-telegramme.ch). Dana Grigorcea şi-a făcut debutul literar în limba germană în 2011, cu romanul Baba Rada.Das Leben ist vergänglich wie die Kopfhaare (Baba Rada. Totu-n viaţă-i trecător ca şi firele de păr), pentru care a primit Permiul elvetian de carte Literaturperle, precum şi menţiuni onorifice de la oraşul şi de la cantonul Zürich. Ediţiei româneşti a celui de-al doilea roman al său, Das primäre Gefühl der Schuldlosigkeit (Sentimentul primar al nevinovăţiei i se vor alătura curând traduceri în engleză, olandeză şi bulgară. În 2016 i-a apărut cartea pentru copii Mond-aus! (Stingeti luna!)

Între 22 şi 25 noiembrie, cititorii din Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Cluj vor avea ocazia să participe la întâlnirile cu Dana Grigorcea – lansări de carte, sesiuni de autografe şi lecturi publice – organizate cu prilejul publicării în limba română a romanului la Editura Humanitas, în traducerea semnată de Nora Iuga şi Radu-Mihai Alexe.

La lansarea din Bucureşti participă Dana Grigorcea, Nora Iuga, Radu-Mihai Alexe, Luminita Corneanu.

Miercuri, 23 noiembrie, la ora 18.30, la Librăria Humanitas din Braşov, va fi alături de autoare Mihail Vakulovski, iar joi, 24 noiembrie, ora 18.30, la Librăria Esotera din Timişoara, Dana Grigorcea va fi însoţită de Robert Şerban. În sfârşit, vineri, 25 noiembrie, la ora 18, la Libraria Humanitas din Cluj, vor fi prezenţi la lansare Dana Grigorcea, Ioana Bot şi Florin Bican.

Seară japoneză

Tot marţi, 22 noiembrie, la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, sunteţi aşteptaţi la o seară japoneză dedicată romanului Enigma Rikyu de Kenichi Yamamoto, câştigător al prestigiosului Premiu literar Naoki în 2009, care aduce în prim-plan viaţa şi moartea, prin ritualul seppuku, a marelui maestru de ceai Sen no Rikyu.

La 28 februarie 1591, lui Sen no Rikyu, cel mai mare maestru de ceai al epocii sale, i se ordona de către Toyotomi Hideyoshi să se sinucidă; acesta se supune şi îndeplineşte ritualul fatal. Enigma seppuku-ului său, cu substraturi politice, afective, dar mai ales estetice, a incitat imaginaţia vreme de secole şi a inspirat mai mulţi scriitori şi cineaşti niponi, fără a-şi găsi până acum un răspuns definitiv. Kenichi Yamamoto ne oferă o impresionantă interpretare documentată a istoriei acestui seppuku şi construieşte un personaj sofisticat, dispus la orice sacrificiu pentru atingerea unei frumuseţi efemere, caracterizate prin simplitate, linişte şi naturaleţe.

„O carte de un suspans demn de un thriller şi, în egală măsura, cu o atmosferă subtilă”, aprecia criticul publicaţiei La Croix

În partea a doua a întâlnirii va fi recreată în librărie atmosfera dintr-o cameră de ceai japoneză. Demonstraţia de ceremonia ceaiului pe tatami va fi realizată de Andreea Stanca, cu participarea extraordinară a doamnei Sachiko Ishii, soţia ambasadorului Japoniei în România. Moderatorul serii va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Kenichi Yamamoto (1956–2014) s-a născut, a studiat şi a trăit în Kyoto. După ce şi-a luat diploma în estetica şi teoria artei la Universitatea Doshisha şi după o carieră în jurnalism, a devenit romancier în ultima parte a vieţii, bucurându-se între 2002 şi 2014 de o deosebită popularitate datorită romanelor sale istorice bazate pe ample cercetări documentare. În această perioadă a publicat peste douăzeci şi cinci de cărţi, în majoritate romane, dar şi volume de eseuri. Apărut iniţial în foileton, între iulie 2006 şi iunie 2008, romanul de faţă, cu titlul original Rikyu ni tazuneyo (Întrebaţi-l pe Rikyu, 2009), a cunoscut un succes fulminant în Japonia, fiind tradus în mai multe limbi. Atât romanul anterior, Katen no shiro (Castelul Zeului focului), distins cu Premiul Seicho Matsumoto în 2004, cât şi Enigma Rikyu, au fost ecranizate în regia lui Mitsutoshi Tanaka.

La eveniment vor vorbi doamna Mayo Nishiike, ataşat cultural al Ambasadei Japoniei în România, Dana Pîrvan-Jenaru, critic literar, Doru Castaian, profesor şi editor Bookhub.ro şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Romano-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universităţii Româno-Americane.

Evenimentul este realizat in parteneriat cu Centrul de Studii Romano-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universitatii Romano-Americane.

„Aştept să crăpi (de astăzi, în prime time)”

Ieri, la Gaudeamus a avut loc prima întâlnire cu Radu Paraschivescu şi noua sa carte, Aştept să crăpi (de astăzi, în prime time). La eveniment au participat, alături de autor, Andreea Esca şi Dan C. Mihăilescu.

Începând de săptămâna viitoare, cititorii din Cluj, Timişoara, Sibiu şi Braşov sunt invitaţi să participe la lansările cărţii, urmate de sesiuni de autografe şi lecturi publice.

Un grup de ţărani află noutăţi despre asomarea păsăretului de curte conform directivelor europene şi se iniţiază în tainele jargonului şi birocraţiei. Un invitat la emisiuni în direct e vânat de moderatori nu pentru ce spune, ci fiindcă i se întâmplă să ameţească în studio, ceea ce duce la mari beneficii de rating. Un post TV inaugurează o emisiune despre ultimele zile (sau clipe) ale unor V.I.P.-uri, iar concurenţa răspunde cu o emisiune în care transmite înmormântări. Un preşedinte de federaţie organizează un meci amical cu o naţională africană care se prezintă fără chef şi fără tricouri, dar cu o poftă năprasnică de bomboane. Un tânăr muncitor din Bacău invadează Anglia de unul singur, spre consternarea reporterilor şi parlamentarilor englezi care aşteaptă începutul unui exod la aeroport.

Asta veti găsi în Aştept să crăpi (de astăzi, în prime time). Cinci proze alerte şi vesele despre noi şi dereglările noastre. Cinci felii din tortul vieţii româneşti după integrarea în Uniunea Europeană. Cinci cronici ale absurdului, abjecţiei şi dejecţiei. Cinci motive pentru a-ţi dori să pleci din România doar pentru ca, odată trecut de graniţă, să începi să-i duci dorul şi să vrei acasă.

Marti, 22 noiembrie, la ora 18, la Libraria Humanitas din Cluj, cititorii se pot întâlni cu Radu Paraschivescu, Ioana Bot şi Florin Bican.

Miercuri, 23 noiembrie, la ora 18.30, la Librăria Esotera din Timişoara, alături de autor va vorbi Robert Şerban, joi, 24 noiembrie, la ora 18.30, la Librăria Humanitas din Sibiu, Radu Paraschivescu va sta de vorbă cu publicul, iar vineri, 25 noiembrie, la ora 18, la Librăria Humanitas din Braşov, cartea va fi prezentată de autor şi de Ioana Pârvulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel