Laptopuri interzise în avion. Măsura ar putea fi extinsă

Statele Unite ale Americii ar putea extinde la alte aeroporturi interdicția de a aduce laptopuri în cabinele avioanelor, a declarat miercuri secretarul american pentru securitate internă John Kelly, informează AFP.

Amenințarea de a provoca explozia unei bombe ascunse într-un laptop 'este reală, și eu cred că ea devine tot mai reală', a declarat ministrul în timpul unei audieri în Senat. 'Am putea lua măsuri într-un viitor nu atât de îndepărtat pentru a extinde numărul de aeroporturi' (unde se va aplica interdicția), a adăugat el.

Washingtonul a interzis aducerea de laptopuri și tablete în cabinele avioanelor care asigură zborurile a nouă companii aeriene de pe zece aeroporturi internaționale, invocând în susținerea acestei decizii riscul de atentate.

Cele opt țări ale căror companii și aeroporturi sunt vizate sunt toate aliate sau partenere ale SUA: Turcia, Iordania, Egipt, Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Emiratele Arabe și Maroc.

Marea Britanie a luat măsuri similare, care se aplică avioanelor cu destinația sau provenind din Turcia, Liban, Iordania, Egipt, Tunisia și Arabia Saudită.

Responsabili în domeniul antiterorist au atenționat că grupări jihadiste sunt pe cale să dezvolte bombe ce ar putea fi plasate în spațiul prevăzut pentru bateriile aparatelor electronice, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel