Corespondentul CBS News în Egipt, Lara Logan, a fost violată de un grup de egipteni, în ziua în care Hosni Mubarak a renunțat la putere.
Jurnalista se afla în piața Tahrir din Cairo, în mijlocul celebrării de după demisia președintelui. La un moment dat întreaga echipă CBS a fost înconjurată de un grup de oameni. În busculada creată, femeia a fost separată de colegii ei și a fost violată și bătută de mai multe ori. În cele din urmă a fost salvată de un grup de femei și 20 de soldați egipteni.
A doua zi s-a întors în Statele Unite și în acest moment se află în spital, în afara oricărui pericol.
"Nu vor mai exista alte comentarii din partea CBS News, iar Logan şi familia ei solicită să li se respecte intimitatea", a transmis televiziunea. Marţi seara, prezentatoarea Katie Couric de la acelaşi post a anunţat numai că "este bucuroasă să anunţe că recuperarea Larei Logan decurge bine".Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News