Lars Lagerbaeck, selecționerul Norvegiei a criticat UEFA pentru că a permis accesul copiilor la meci.
Selecţionerul Norvegiei, suedezul Lars Lagerbaeck, a criticat decizia UEFA de a permite accesul copiilor sub 14 ani la partidele considerate "cu porţile închise", spunând la finalul partidei de pe Arena Naţională că forul european ar trebui să întărească pedepsele dacă doreşte ca rasismul să dispară de pe stadioane, citează Agerpres.
"Cred că problema ţine de UEFA, nu de federaţia română. Din punctul meu de vedere este cea mai nedreaptă decizie pe care am văzut-o de când activez în fotbal şi am activat atâţia la nivel de top. Nu cred că este vina României, cred că este vorba despre accesul pe stadion. Dacă stadionul este închis, pentru mine este inadmisibil să existe spectatori. Discuţia despre rasism trebuie să dispară. Discuţia a fost dacă România poate să aibă sau nu spectatori pe stadion şi dacă tinerii pot profita de o astfel de partidă, da, este OK. Nu cred că a influenţat în vreun fel rezultatul faptul că a fost permis copiilor accesul. Chiar dacă ar fi fost tribunele pline cu spectatorii cu o vârstă normală tot ar fi trebuit să rezistăm acestei presiuni, deci nu cred că a influenţat rezultatul. Dacă eu ştiu că partida se dispută cu porţile închise, atunci se joacă fără spectatori. Dacă vrei să stopezi rasismul trebuie să întăreşti deciziile pe care le iei şi nu să permiţi accesul când există o astfel de sancţiune. Poate e un lucru pozitiv că există copii la o astfel de partidă, nu trebuie să amestecăm lucrurile", a declarat Lars Lagerbaeck.
Selecţionatele României şi Norvegiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020 la fotbal, într-o partidă la care au asistat aproximativ 30.000 de copii sub 14 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News