Lasconi adoptă strategia lui Simion. Cu gândul la prezidențiale Lasconi pune condiții imposibil de îndeplinit și lasă USR în afara guvernării

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi, primar al municipiului Câmpulung Muscel și lider al USR, a prezentat o serie de condiții care a cerut să fie îndeplinite până luni pentru ca USR să intre la guvernare alături de PSD, PNL, UDMR și minorități. Cererile și timpul scurt fac imposibil de îndeplinit acest „ultimatum”.

Printre solicitările pe care le-a avut Elena Lasconi se numără inclusiv cereri ce țin de buget, care e imposibil de votat până luni.

Lasconi a cerut o anchetă privind alegerile prezidențiale anulate de anul acesta și demiterea șefilor serviciilor de informații, precum și demiterea șefului AEP. Surse din interiorul partidelor ce urmează să formeze noul Guvern arată că multe din cerințe sunt acceptate, dar unele precum cele economice ce depind de a avea un buget sunt imposibil de îndeplinit până săptămâna viitoare luni în condițiile în care noul Parlament a fost convocat abia vineri!

Spre exemplu liderul USR a pus condiția ca bugetul să fie votat până luni pentru ca USR să intre la guvernare, lucru care e din punct de vedere logistic imposibil în contextul în care noul Parlament e convocat vineri iar ulterior legea bugetului trebuie discutată și trecută prin comisii, inclusiv prin amendamente.

Printre altele Elena Lasconi a mai cerut și o reformă a CCR, dar și ca toate întreaga Coaliție să ceară demisia președintelui Klaus Iohannis după ce acestuia îi expiră mandatul.

Jurnalistul Val Vâlcu denunță atitudinea iresponsabilă din cadrul negocierilor politice recente. El arată că cel mai probabil Lasconi ar fi pus condiții imposibil de îndeplinit ca parte a unei strategii ce ține de „joc politic meschin” prin care Elena Lasconi urmărește să rămână în opoziție, cu scopul de a se poziționa favorabil pentru o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale.

Vâlcu compară poziționarea populistă a Elenei Lasconi cu pozițiile lui George Simion, doar că partea opusă, a unui „populism progresist”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel