Lasconi cheamă „la luptă” USR-iștii: Politicienii se tem de noi, le e frică de puterea poporului

Foto: Congres USR
Foto: Congres USR

Noul președinte al Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, susține că țara noastră nu este săracă, ci sărăcită. 

Declarațiile primăriței de la Câmpulung Muscel au venit în cadrul Congresului USR, îndemnându-i astfel pe membri și simpatizanți să continue lupta pentru un trai mai bun începută după Revoluție.

Problemele din sănătate, puse pe primul loc

„România nu este o țară săracă, România este o țară sărăcită. Cât timp vom mai tolera un sistem de Sănătate care ne lasă să naștem pe trotuarul din fața spitalului, sau care lasă să moară o femeie în chinuri groaznice? Și da, nu vom uita de tine Alexandra, de cazul Alexandrei, gravida care a fost lăsată să moară în chinuri într-un spital din România.

Cât timp vom mai tolera un sistem de educație care ne reține copiii în școală cel mai mult timp din toată Europa, dar îi face să fie pe locul doi la analfabetism funcțional. De cei mai ține? Să învețe texte pe dinafară? Cât timp vom mai tolera să le dăm putere de decizie în viața noastră a acestor politicieni care n-au știut decât să ia mai mult pentru ei”, a transmis ea, în deschiderea congresului extraordinar în care vor fi aleși membrii Biroului Național și candidatul partidului la alegerile prezidențiale.

„La luptă, momentul schimbării este acum”

„Ei bine, eu nu voi mai tolera asta nicio secundă. Voi? Sigur nu? Vin către voi nu ca să conduc un partid, vin către voi să creez o mișcare, să continuăm ce am început în 1989, să deschide în cușca în care am fost închiși atâta vreme. Nu am venit aici ca să țin speranța în viață. Nu sunt aici să vă zic să răbdați, să aveți răbdare. Sunt aici să vă zic «gata, fraților, haideți la luptă, momentul schimbării este acum»”, a subliniat Elena Lasconi.

România poate avea un viitor mai bun

„Politicienii care ne conduc astăzi se tem de noi, le e frică de puterea poporului, că noi cei mulți ne vom uni și îi vom da jos. Singurii care putem schimba ceva sunteți voi, poporul român. Singurii care pot decide cum se va scrie istoria țării noastre suntem noi. Avem datoria să facem asta pentru că, simplu, România merită, fraților, merită.

Nu va fi ușor, va fi foarte greu, va fi cel mai greu de când există USR, va fi cel mai greu anul ăsta. Dar priviți-mă în ochi! Nu ca președinte, ci ca eu. Sunt tot eu, aceeași Elena pe care o știți de azi, sau pe care ați cunoscut-o în urmă cu un an, cu doi, cu trei, sau cu 30 de ani. Dacă veniți alături de mine, nu va fi ușor, va fi cel mai greu. Dar vom câștiga. Vom câștiga. România este casa noastră. Când un hoț îți intră în casă, nu pleci tu din casă, îl scoți pe el afară. România poate avea un viitor mai bun.

Putem să avem salarii mai bune în România, un sistem de sănătate în care să fim tratați. Și să fim tratați cu empatie și respect. Putem avea un sistem de educație în care chiar să fie educați copiii noștri. Putem să facem toate acestea. Putem să asigurăm un viitor pentru România”, a conchis noul lider al USR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel