Analistul Bogdan Chirieac a făcut analiza politică a momentului, după ce Nicolae Ciucă a anunțat că alianța cu PSD 'se oprește aici', iar Elena Lasconi vrea moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
Publicitate
După scandalul în legătură cu eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, lucrurile în coaliție au început să stea din ce în ce mai rău. Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat oficial, într-un mesaj postat pe Facebook, sfârșitul coaliției de guvernare cu PSD. Deși a fost luată această decizie radicală, cel puțin la nivel declarativ, paradoxul constă în faptul că PNL rămâne în executiv doar ca să urmărească "abuzurile PSD".
Conform surselor Antena 3 CNN, liberalii vor să se întâlnească înainte de fiecare ședință de guvern pentru a analiza proiectele aflate pe ordinea de zi și mai apoi să decidă pe care le vor vota sau nu. Asta înseamnă, practic, că miniștrii PNL vor face un soi de "opoziție în guvern", o încetinire a deciziilor Guvernului Ciolacu, votând doar proiectele pe care le consideră necesare.
„Dragi români, încă o dată, nu comentez decizia CCR, dar consecințele ultimei decizii pun un mare semn de întrebare în ceea ce privește democrația din România.
Pentru prima dată în istoria României, o majoritate de cinci judecători, din care patru numiți de PSD, a decis că cineva nu poate candida. Practic, a fost eliminat la masa verde un adversar politic.
Acest lucru mă preocupă pe mine și cred că pe orice cetățean care vrea ca România să rămână un stat democratic. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politic, ci că ar putea face lucruri de neimaginat, pentru că PSD are în ADN-ul său abuzul de putere și comportamentul de partid-stat.
Astăzi elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituții de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Mă voi asigura că acest lucru nu se va întâmpla și România nu va intra total pe mâna PSD: Este o datorie de onoare și credință față de țara noastră.
Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile.
Sigur că PSD și-ar dori să guverneze singur în următoarea perioadă:- pentru a reintroduce cota progresivă, – pentru a subordona justiția și instituțiile statului, – pentru a direcționa resursele financiare ale bugetului în acțiuni populiste și către clientela din partid. Acest lucru nu se va întâmpla.
Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de luptă și să îi lăsăm să înainteze în direcția pe care au luat-o. Pe de altă parte, apreciem demersurile pentru sancționarea legală a tuturor partidelor extremiste, șovine și antisemite.
Aceasta este calea corectă pentru a contracara influența acestor curente periculoase. Cu toate acestea, noi credem în limitarea influenței extremismului prin convingerea românilor să voteze opțiunile democratice. Reacția solidară a populației pe tema deciziei CCR este cu democrația, nu cu o persoană extremista.
Toată România vrea să trăiască într-o țară prosperă și liberă, nu într-un stat prizonier al PSD sau al oricărui alt partid. Direcția democrațiilor consolidate precum și statutul de tara membra NATO, UE și a parteneriatului transatlantic reprezinta singura cale pentru România. Pentru că aceasta înseamnă libertate, democrație, garantarea drepturilor cetățenești și bunăstare. Mai sunt mai puțin de două luni până la alegerile prezidențiale și parlamentare. Îi putem opri atunci, altfel va fi prea târziu“, a zis, luni seara, Nicolae Ciucă.
În tot acest context politic tensionat, Elena Lasconi, președinta USR, a anunțat astăzi că dorește să depun[ o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, forțând mâna liberalilor și a lui Nicolae Ciucă să abandoneze complet executivul.
"Am cunoscut mii de soldați, am fost și în teatrul de operații din Afganistan și sunt mândră de militarii noștri. Sunt pricepuți și curajoși. Domnul Ciucă e politician si vrea să ajungă primul ostaș în fruntea țării. Hai să vedem cât curaj aveți, domnule Ciucă! Sunt pe drum înspre Parlament ca să lucrez împreună cu colegii mei la moțiunea de cenzură prin care să dăm jos Guvernul, în frunte cu Ciolacu.
Hai cu curaj, cu onestitate și respect! Faceți din cuvintele astea fapte! Semnați moțiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneți ipocriți, mincinoși, cu comportament de amante care știu că sunt înșelate, care își mai iau și o smetie peste ceafă, dar care rămân în relație, adică la guvernare, pentru bani și privilegii. Haideți cu semnătura! Ne vedem la Parlament", a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Analistul Bogdan Chirieac a comentat întreaga desfășurare a forțelor politice într-o intervenție la Antena 3 CNN.
„E mai grav că rămân alături de PSD după ce au aflat că ‘au abuzul în sânge’. Au aflat că PSD are ‘abuzul în sânge’ după ce au trecut alegerile europarlamentare și locale, la europarlamentare fiind pe listă comună. Deci, acolo au fost ‘abuzatori’ împreună, că altfel nu te pui cu un abuzator pe listă, nu? Înseamnă că ‘ori nu abuzam atunci, ori abuzam împreună, deci suntem complici’. În privința ‘alor mei’ care vor moțiune de cenzură, trebuie să știe că le trebuie 25% din numărul de parlamentari să semneze pentru moțiune. ‘Ai mei’, USR-ul, nu au decât vreo 15%. Dacă mai au atât, că au mai plecat. S-au mai dus în stânga, în dreapta etc. Cu AUR s-ar putea să facă 25%. Au mai avut o moțiune de cenzură prin 2021, dacă nu mă înșel, AUR-USR împotriva guvernului Cîțu. Mult succes acum! Mult succes în depunerea moțiunii!
În trecerea moțiunii nu vor avea succes. Adică, PNL va rămâne cu ‘abuzatorii’ la guvernare, nu doar până la alegeri, în opinia mea, și după alegeri. De ce? Pentru că, slavă Domnului, România e într-un context internațional. Slavă Domnului, că așa ne dezvoltăm! Așa ne-am dezvoltat și a apărut și un pic de prosperitate în România, ne-am ridicat la timp, în ciuda încercărilor disperate ale domnului Boloș de a distruge economia românească. Economia românească se încăpățânează să nu moară.
Deci, în acest moment în care vorbim, este exclus ca PNL să voteze această moțiune de cenzură. Pe mai departe, eu văd alianța cum era planul inițial, tot PSD-PNL. Acum, că o fi domnul Ciucă președinte și domnul Ciolacu premier sau invers, România are niște angajamente. Pe baza acestor angajamente, România se dezvoltă. Are toată deschiderea către Occident. În momentul acesta, dacă se depreciază ratingul de țară, apropo de declarații antisemite, xenofobe sau anti-europene, nicio bancă străină nu mai poate împrumuta România. Fără împrumuturi, România intră în încetarea de plăți. Mai e o variantă: vine FMI, care taie cheltuielile ca un contabil și mărește taxele și impozitele. Mai mult decât ce a făcut domnul Boloș. Peste domnul Boloș. Ce să-mi mai faci? Să mă bagi în comă? Deci, situația, dacă nu ar fi tragică, ar fi hilară. Abia aștept să văd o moțiune de cenzură semnată de ‘ai mei’, de USR, cu AUR”, a explicat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu