Jerzy Buzek, președintele Parlamentului European, a anunțat că Tokes Laszlo a fost ales vicepreşedinte al PE.
Votul a întâmpinat probleme tehnice, ceea ce a stârnit nemulțumirea europarlamentarilor care nu fac parte din grupul popular. Aceștia au acuzat că numărul de voturi exprimate a fost mai mare decât numărul celor prezenți în sală.
Tokes Laszlo a fost ales vicepreşedinte al PE cu 334 de voturi pentru, 168 de abţineri şi 287 de abţineri.
Acesta este primul deputat din Romania care a fost ales vicepreședintele Parlamentului European. Candidatura s-a a fost susținută de întreg grupul PPE, dar au existat și contestatari. Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că niciun parlamentar PNL nu va vota altfel decât împotriva candidaturii lui Tokes. PSD s-a opus, de asemenea, pentru declarațiile antiromânești ale lui Tokes
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu