Laszlo Tokes trage cu dinții de "Steaua României"

Tokes Laszlo a declarat luni, la Oradea, că îi solicită președintelui Klaus Iohannis să își revizuiască hotărârea privind retragerea ordinului 'Steaua României', anunțând că a solicitat protecție internațională.

'Am înaintat o plângere prealabilă către Klaus Iohannis să revizuiască hotărârea lui privind retragerea distincției mele. Avem argumentele noastre concrete. De exemplu, ordinul poate fi retras pe baza unor fapte comise. Eu nu am comis niciun fapt care contravine decorării mele cu Steaua României și pentru ceea ce am fost decorat, rolul meu din revoluția din 1989, acesta nu poate fi contestat', a declarat Tokes, într-o conferință de presă, informează Agerpres.

Eurodeputatul Tokes a precizat că Tribunalul București i-a refuzat plângerea împotriva colonelului Filip Teodorescu, unul dintre foștii conducători ai Securității, și Ioan Talpeș, fost director al SIE, care l-au numit 'trădător de țară' și 'spion străin', într-un program de televiziune.

'Nu avem încă motivarea Tribunalului București, ca să atacăm în continuare. Eu cred că acest fapt face parte din acel proces de demolare a lui Laszlo Tokes, vor să facă din mine din erou al României, cum m-a numit Iliescu, un trădător de țară. Se face de 26 de ani', a spus Tokes.

El a afirmat că, având în vedere că se simte amenințat, a cerut recent protecție internațională și protecție Ungariei, într-o declarație politică, la Budapesta, în cadrul forumului reprezentanților maghiari din Bazinul Carpatic.

[citeste si]

'Dacă mă simt amenințat? Da! Cum să nu?!? Dacă cineva poate fi numit trădător de țară, chiar în mod legitim, de Tribunalul București? Dumneavoastră ați sta de vorbă cu un trădător de țară? Aș mai avea dreptul să reprezint ungurii mei la Bruxelles? Mă revoltă nespus de mult și de aceea cer această protecție personală, prin atragerea atenției asupra acestui caz scandalos. Refuz cu hotărâre această calomnie curată. Nu poți să te simți sigur într-o societate în care un cetățean, care pentru identitatea lui etnică, poate fi calomniat în așa fel. Azi mâine, vin la mine acasă și fac percheziție, dacă aș fi trădător de țară și spion. De aceea țin să mă apăr și eu', a spus Tokes.

El a declarat că, în mod public, s-a adresat Ungariei, la această întrunire, așa cum în mod public a cerut protecția Ungariei pentru ungurii de peste hotare, în 2013, la Tușnad Băi.

'Acolo am cerut instituționalizarea unei protecții a Ungariei, tip Austria-Italia, să ne acorde sprijin Ungaria, conform de altfel Tratatului de bază româno-ungar care reglementează relațiile româno-ungare. Conform normelor europene, este vorba de o protecție care se acordă de fiecare țară, de exemplu România către minoritarii săi din țările vecine. La aceasta m-am referit. În mod similar mă adresez organelor competente să ne acorde protecție atât comunității, cât și mie, personal. Am ridicat această problemă de mai multe ori și în Parlamentul European', a mai precizat Tokes.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la începutul lunii martie, că a decis să-i retragă lui Laszlo Tokes Ordinul "Steaua României".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel