Laura Codruța Kovesi, primele declarații după revocare- Live

Klaus Iohannis a decis semnarea decretului de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA. Laura Codruța Kovesi face declarații de presă la ora 12:00. 

DCNews transmite declarațiile Laurei Codruța Kovesi, după decizia revocării, de la ora 12:00.

Laura Codruța Kovesi a ieșit în fața presei însoțită de colegii săi din DNA, care au stat în spatele său, pe scări. 

- Mandatul meu încetează începând de astăzi. 

- Am fost procuror-șef timp de 5 ani, tot ce am realizat sau nu am consemnat într-un raport, care va fi făcut public pe site-ul instituției noastre.

-Vă reamintesc că propunerea de revocare nu a întrunit condițiile prevăzute de lege. 

- Decretul de revocare emis de președintele României lasă un mare semn de întrebare. Va exista o subordonare discreționară a procurorilor-șefi față de ministrul Justiției? Nu comentez decizia CCR, aș vrea să arăt că motivarea sugerează că procurorii ar putea fi subordonați ministrului Justiției. 

(...)

- Despre mine, vă pot spune că am luat act de decretul de revocare. Începând de astăzi, nu voi mai lucra în DNA, voi rămâne procuror. 

Mesaj către procurori: Vă mulțumesc pentru curajul vostru, pentru profesionalism, pentru rezistență și dârzenie în lupta cu infracționalitatea, că ați mers înainte indiferent cât de atacați am fost, cât de umiliți în fața societății, a familiilor noastre, târâți în noroi fără posibiltatea de a ne apărea, am putut doar să sesizăm CSM. 

- DNA a demonstrat că legea e egală pentru toți și nimeni nu e prea puternic pentru a se sustrage din fața legii. Procurorii independenți au făcut investigații față de persoane care păreau de neatins, indiferent de funcția lor, de statutul social și de averea pe care au deținut-o. Am contribuit la conștientizarea societății cu privire la gravitatea fenomenului corupției. Ceea ce am reușit să demonstrăm a fost să arătăm că instituțiile publice din România sunt eficiente, dar, mai ales, da, corupția poate fi înfrântă. 

- Nu, episodul de astăzi nu este o înfrângere, modul brutal în care se forțează modificarea legilor penale ne arată că vor protecție pentru trecut, prezent și viitor. 

- Această luptă este de apărare a societății față de infractori periculoși. 

- Da, sistemul judiciar trece printr-un moment dificil, toți știm căci am văzut cu toții ce mai rămâne din legile penale. 

- Am văzut forma adoptată în Parlament, am făcut și noi observații, și ÎCCJ, și CSM, și PÎCCJ. 

- Voința politică nu este pentru o justiție eficientă, ci pentru blocarea anchetelor și a justiției. 

- Noi, procurorii, nu putem duce o luptă politică, ne interzice legea. DNA este o instituție matură, își îndeplinește atribuțiile indiferent de provocări, nu abandonați, dragi colegi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel