Laura Cosoi este din ce în ce mai bolnavă

Publicitate

Laura Cosoi are de câțiva ani o problemă de sănătate, care în ultima perioadă s-a agravat. Fosta iubită a lui Smiley are probleme cu bila. Ea nu poate mânca orice și nici nu suportă orice miros.

În ultima vreme însă, aceste probleme s-au agravat și actrița a eliminat o mulțime de alimente din meniul său de zi cu zi.

Laura Cosoi o duce bine pe plan profesional, fiind implicată în mai multe proiecte, iar în viața personală pare să-și fi revenit după ce și-a găsit jumătatea, pe tânărul afacerist Cosmin, dar, problemele apar când vine vorba de sănăntate.

Actrița avea probleme cu bila, care s-au agravat în ultima perioada. Cârcotașii spun că ori despărțirea de Smiley a dat-o peste cap, ori programul foarte obositor pe care îl are.

„Am probleme cu bila, de ani de zile, care s-au agravat și mi se face rău chiar și de la mirosuri”, a declarat Laura pentru wowbiz.ro. Ea a adăugat că a slăbit, dar că se simte bine în pielea ei.

„N-am vrut să slăbesc. Nu prea pot mânca orice. Mănânc de două ori pe zi, dar beau câte un pahar cu apă înainte de masă. Mai nou, am început să mănânc rață, am descoperit că îmi place. N-am slăbit foarte tare, dar am slăbit. Bine… eu am început să dau jos când am fost plecată în Asia, acum un an. Acolo nu aveam ce să mănânc. Cât să mănânci orez cu legume? Te saturi la un moment dat. Și o luna cât am stat acolo, n-am mâncat mai nimic, doar banane, orez cu legume, cocos... pepenele n-avea niciun gust…”, a mai povestit Laura Cosoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel