Laura Cosoi, întrebare CHEIE înainte de naşterea celui de-al doilea copil. "Mă tot gândesc! Oare...?"

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Laura Cosoi se apropie cu paşi repezi de naşterea celui de-al doilea copil. 

În acest context, vedeta a anunţat că va naşte natural. 

"Mă îndrept cu paşi repezi spre momentul naşterii şi parca nici nu-mi vine să cred că e aşa aproape. Nu pot să spun că am emoţii, în sensul de teamă, dar nerăbdarea de a o ţine pe cea mică în brate, de a o aduce acasă şi de a ne bucura toţi de ea e din ce in ce mai puternică.

Ca şi rândul trecut, voi naşte natural, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mă bucur că voi avea alături de mine aceeaşi echipă ca şi la prima naştere. Ah, ce norocoasă sunt!  Trăim, într-adevăr, o situaţie specială, dar venirea pe lume a unui copil e mereu motiv de bucurie, aşa că important e să fim în siguranţă şi sănătoşi! Mă tot gândesc, oare a doua naştere naturală poate fi atât de diferită de prima sau?", a scris Laura Cosoi pe Instagram.  

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ma indrept cu pasi repezi spre momentul nasterii si parca nici nu-mi vine sa cred ca e asa aproape. Nu pot sa spun ca am emotii, in sensul de teama, dar nerabdarea de a o tine pe cea mica in brate, de a o aduce acasa si de a ne bucura toti de ea e din ce in ce mai puternica. ???? Ca si randul trecut, voi naste natural, cu ajutorul lui Dumnezeu, si ma bucur ca voi avea alaturi de mine aceeasi echipa ca si la prima nastere. Ah, ce norocoasa sunt! ???? Am facut pe blog o lista cu lucrurile pe care le voi lua cu mine si sper sa decurga totul la fel de ca data trecuta! ???? Traim, intr-adevar, o situatie speciala, dar venirea pe lume a unui copil e mereu motiv de bucurie, asa ca important e sa fim in siguranta si sanatosi! Ma tot gandesc, oare a doua nastere naturala poate fi atat de diferita de prima sau? Astept mamicile experimetate sa imi povesteasca cum a fost in cazul lor?! ☺️ Link in bio pentru articolul de pe blog sau intra direct www.lauracosoi.ro #pregnancy #naturalbirth #9monthspregnant #babygirl #photography @alexgalmeanu #thankyou @stephanpelger @medicover_romania

A post shared by lauracosoi (@lauracosoi) on

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel