Laura Cosoi: L-am pierdut pe Dumnezeu, s-a întâmplat

Foto: Facebook Laura Cosoi
Foto: Facebook Laura Cosoi

Laura Cosoi a vorbit despre biserică, familie și credință.

Laura Cosoi a mărturisit la "Viitor cu Clasă", moderată de Roxana Hulpe la Pro Tv, cum echilibrul ei a devenit credința, chiar și în cele mai grele momente, deși în trecut a avut un moment în care l-a pierdut pe Dumnezeu.

„L-am pierdut pe Dumnezeu, s-a întâmplat, dar am știut unde să-l găsesc. A fost o perioadă delicată cu mama, atunci am simțit după o perioadă cu alte priorități, să ajung din nou la Dumnezeu. Mă rog în fiecare seară cu fetele, dar apoi și singură.”, a mărturisit Laura Cosoi.

„După moartea tatălui am înțeles că e o viață și după cea în care trăim acum. Al treilea copil e pe drum. Nu avem însă o limită. Câți copii îmi dă Dumnezeu, atâția duc’’, a mai spus Laura Cosoi.

Acum vedeta merge în fiecare duminică la biserică, împreună cu membrii familiei ei.

"Sărbătorim Paștele catolic și cel ortodox"

"Părinții mei erau greco catolici, ardeleni s-au mutat în Iași. Acolo nici azi nu există o biserică greco catolică, și acum e slujbă doar la final de lună într-o biserică romano catolică. pentru că s-au mutat din Ardeal și pentru că erau oameni credincioși s-au îndreptat spre biserica romano catolică. Motiv pentru care am fost botezate acolo, acolo am făcut prima împărtășanie atât eu cât și sora mea, însă îmi amintesc foarte bine toate momentele de duminică de acolo. Mai mult alergam pe acolo prin biserică, mă uitam la statui, picturi, exista un coș cu alimente pentru cei nevoiași evident că eu și Alina, sora mea, luam alimentele de acolo și mâncam.

Apoi erau orele de religie în școală, la care nu participam nu pentru că aveam ceva cu religia ortodoxă ci pentru că nu se potriveau în momentul acela cu pregătirea pe care o făceau pentru prima împărtășanie la noi. Și mergeam sâmbăta la orele de religie ale noastre. Erau organizate de biserică pentru copiii care mergeau la biserică și să fie crescuți în spiritul religiei în care erau botezați. Eu acum nu văd mare diferență între cele două religii, rugăciunile sunt asemănătoare. Cosmin e ortodox, în continuare sărbătorim Paștele catolic și cel ortodox. Am avut nunta mixtă practic, în biserică catolică dar a fost slujbă și la ortodox acum șase ani. Ne-am căsătorit la Târgu Mureș la părintele Negruțiu, rudă cu Cosmin, și nu e doar un preot, e un om cu har care are și povețe. E o poezie slujba. Trebuie să te atragă.", a mai spus aceasta.

Laura Cosoi, despre căsnicie: Trebuie să fii o femeie dorită de soțul tău

Vedeta a vorbit și despre căsnicie. Aceasta a fost întrebată dacă sunt momente în care se trezește cu diferite reacții după ce postat o poză dintr-o revistă în rochiță elegant spre sexy și apoi o poză din biserică.

"E parte din viață. Femeia trebuie să fie o soție desăvârșită, cu plusuri și minusuri momente mai bune și mai slabe, dar să fi o femeie dorită de soțul tău. Asta nu te împiedică să te rogi, să crezi în valorile pe care vrei să le transmiți copiilor tăi. Sunt un exemplu pentru copiii mei. Ei ce pot să înțeleagă copiii dacă te văd doar mamă cu un coc prins în vârful capului, neîngrijită. Au nevoie de exemplu, să vadă că ești o femeie admirată. Nu e departe să îți etalezi feminitatea, eu am învățat asta de la mama. Am învățat de la ea să fiu feminină, nu vulgară. Dar că sunt însărcinată și am pozat nu știu cum e parte din transformarea corpului meu. Aici intră și credința și Dumnezeu.", a mai spus Laura Cosoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel