După o relație de cinci ani, Laura Cosoi şi Smiley au decis să se despartă, lucru care nu îi va împiedica să aibă proiecte profesionale comune.
"După o relaţie care a durat mai bine de cinci ani, Laura Cosoi şi Smiley au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi au ajuns de comun acord la această decizie, fiind convinşi că aceasta este cea mai bună variantă pentru amândoi", se arată într-un comunicat remis Mediafax.
Atât Laura Cosoi, cât şi Smiley îşi mentin dreptul la intimitate, comunicatul fiind singura informaţie către mass-media cu privire la despărţirea lor.
Smiley a lansat în aprilie o nouă piesă, "Dead Man Walking" -, un single despre agonia pe care o trăieşte cel părăsit de persoana iubită.
"«Dead Man Walking» este un single despre agonia pe care o trăieşte cel părăsit. Piesa vorbeşte despre acea perioadă care mai devreme sau mai târziu apare în viaţa fiecăruia, o perioadă în care eşti măcinat de temeri şi incertitudine: Te vrea sau nu te vrea? Te iubeşte sau nu te mai iubeşte? E exact starea aia la graniţa dintre viaţa şi moarte. Respiri, dar te simţi mort pe interior, eşti ca un zombie", spune Smiley.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News