Laura Nureldin, jurnalist Antena 3: Vă spun pentru ultima dată bine v-am găsit la știri

„Fată, mâine la 10 ai jurnal!"

„Așa a-nceput.

Din 2002, pentru mine, 23 august nu înseamnă ziua în care au fost întoarse armele, ci ziua în care a fost întors televizorul. De atunci, nu m-am mai uitat la el, ci din el. Chiar și de pe canapeaua din sufrageria mea de acasă, tot în televizor sunt, de fapt. Și așa o să fiu mereu. După 16 ani în cutia cu oameni, nici nu mai poate fi altfel.

Și, pentru că există o frumusețe a rotunjimilor, a cercurilor închise lin, 26 august o să fie ziua în care o să vă spun pentru ultima dată „Bună ziua, bine v-am găsit la știri, sunt Laura Nureldin."

Între două augusturi este, însă, o viață.

Mă gândesc uneori că oamenii care lucrează în televiziuni de știri ar trebui să se poată pensiona anticipat, ca luptătorii din trupele speciale. Pentru că regimul de viață e același. Sărbătorile, nopțile, weekendurile, toate sunt doar niște intervale pe un chart de rating. Știi că e morning, access, prime time sau noapte după orele dintr-un excel. Dacă sună telefonul, te ridici de oriunde și pleci.

Te îmbraci și îți pui „fața de om viu". Nu contează că n-ai dormit, că ai plâns, că ai febră, că te doare ceva sau că ești mahmur. Când auzi în cască „10, atenție" nu mai există nimic. Doar lumina din platou, camera și tu. Și omul de acasă. Pentru că da, obiectivul camerei nu e sticlă chioară; când te uiți acolo privești omul în ochi.

16 ani chiar au fost o viață. Una în care am intrat după ce am auzit vorbele „Fată, mâine la 10 ai jurnal".

Primul meu jurnal a fost în engleză și s-a întâmplat a doua zi după ce pășisem pentru prima oară într-un studio de televiziune. Cândva, o să vă povestesc pe îndelete. Oamenii care m-au aruncat atunci în apă cu bănuiala că n-o să mă înec au fost Dana Medar, Silviu Prigoana, Bogdan Gamaleţ și Bara Ionel.

Am învățat ceva din toate locurile în care am lucrat

Nu m-am înecat. Am învățat așa de bine să înot, încât nu după multă vreme ajunsesem să stau mai mult în apă decât pe uscat. Am învățat să scriu știri, să le montez cu mâna mea, să pun voce, să fac emisiuni, să traduc în direct, să fac live-uri chiar și lipsită de confortul unui studio, să „duc" un breaking news, indiferent de subiect, indiferent cât durează și indiferent dacă „avem cu ce" sau nu. Să nu tresar când „crapă" ceva, să vânez eterna muscă de platou cu foile din mână fără să-mi tremure vocea când - invariabil - o ratez, să-mi înfig unghiile în palmă ca să nu plâng, chiar dacă mi-ar veni să hohotesc.

Am învățat ceva din toate locurile în care am lucrat și de la toți oamenii care mi-au fost aproape. La Realitatea TV, la N24, la The Money Channel, la TVR, la Antena 3.

Pe toate le-am iubit. Pe toate le iubesc. Toate locurile astea le port cu mine și în toate am lăsat câte o fâșie de suflet. Pe toți oamenii cu care am împărțit redacții, cafele, râsete, înjurături, emoții, bucurie, lacrimi, țigări, bucăți de viață - pe toți mi-i simt familie.

Or, cu bune și rele, familia este cea care te crește, te ocrotește, te învață, te îmbrățișează și te lasă să-ți urmezi drumul când simți că asta trebuie să faci.

Și asta simt acum.

Pe 26 august 2018, o să vă zic pentru ultima dată „Știrile se încheie aici. Sunt Laura Nureldin."

Vă mulțumesc”, a scris Laura Nureldin pe Facebook.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News