Laura Vicol, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, i-a transmis un mesaj fostului ministru al Justiției, Stelian Ion.
Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, social-democrata Laura Vicol, a punctat în ședința comisiei de resort din 16 decembrie că, în opinia sa, membrii acestui for reprezintă o echipă, iar ea nu va ține cont vreodată de apartenența politică a inițiatorului unui proiect legislativ.
Intervenția Laurei Vicol a venit ca replică la afirmațiile fostului ministru al Justiției, deputatul USR Stelian Ion, care a susținut că nu ar vrea ca proiectele din Comisia Juridică să fie tratate în funcție de cine sunt inițiatorii politici.
"Domnule Stelian Ion, pentru mine, aici, în Comisia Juridică, suntem o echipă. Nu contează din ce partid este cel care propune un proiect. Eu voi susține orice inițiativă bună. Doar așa putem face treabă” a susținut Laura Vicol.
Ședința Comisiei Juridice a Camerei Deputaților a fost, de altfel, una liniștită, desfășurată în limitele regulamentului, fără a exista episoade de confruntare între reprezentanții puterii și cei ai opoziției.
CSM a constatat, marți, că fostul ministru al Justiției generalizează incorect încălcări ale legii și l-a atenționat că, prin limbajul folosit, desconsideră magistrații. Prin urmare, plenul CSM a stabilit că Stelian Ion a afectat independenţa sistemului judiciar în ansamblul său.
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de marţi, a constatat că prin declaraţiile publice ale fostului ministru al justiţiei Ion Stelian, care generalizează incorect încălcări ale legii de către organele judiciare, exprimate inclusiv în termeni care ţin mai degrabă de argou şi care presupun desconsiderarea magistraţilor, precum 'preluări cu japca', nespecifici limbajului care să caracterizeze un înalt demnitar al statului român cum este ministrul Justiţiei în relaţia cu autoritatea judecătorească, s-a produs o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, fiind afectată independenţa sistemului judiciar în ansamblul său" arată decizia Consiliului Superior al Magistraturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu