Laurențiu Leoreanu (PNL), către ministrul Șova: Să ne spuneți urgent acest lucru!

Guvernul Dăncilă
Guvernul Dăncilă

Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte al PNL, luni, a transmis o scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor, Lucian Șova.

Alegeri prezidentiale 2024

„Stimate domnule ministru,

Săptămâna trecută, comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, care provine din același partid cu dumneavoastră, vă implora să faceți o solicitare de finanțare către Comisia Europeană pentru demararea proiectului Autostrăzii Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș pe care noi o numim Autostrada Unirii. Există fonduri europene pentru studiul de fezabilitate, care poate fi finalizat până în 2020, urmând ca în 2021 să înceapă construcția efectivă a autostrăzii. Până acum, toate solicitările insistente ale noastre, ale parlamentarilor PNL, dar și ale societății civile sau ale transportatorilor de a trata cu prioritate construcția autostrăzii Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș au fost complet ignorate.

În februarie, în Comisia de Administrație, grupul PSD-ALDE a votat împotriva legii privind aprobarea construcţiei Autostrăzii Unirii (Iaşi-Târgu-Mureş), proiect inițiat de parlamentarii PNL, chiar dacă programul de guvernare al PSD vorbeşte despre autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. Din motive pe care nu le înțelegem, ați decis ca autostrada să fie inclusă pe lista proiectelor ce vor fi realizate prin parteneriat public privat, ceea ce înseamnă că autostrada va fi gata la Paștele Cailor, având în vedere cât de ridicate sunt costurile unui proiect realizat în această formulă.

Solicitare

În acest cadru, domnule ministru, vă solicităm imperios să demarați procedurile pentru finanțarea construcției autostrăzii Iaşi- Târgu Neamț- Târgu Mureş din fonduri europene. De asemenea, vă rugăm să ne comunicați un termen pentru demararea și finalizarea construcției autostrăzii. Dacă nu aveți capacitatea, la ministerul Transporturilor, de a pune pe hârtie solicitarea de finanțare, respectiv solicitarea pentru studiul de fezabilitate pentru autostrada Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș, vă rugăm să ne spuneți urgent acest lucru. Pentru că dacă nu sunteți în stare, nu-i nicio problemă, facem noi această solicitare, pe care apoi trebuie doar să o transmiteți mai departe Comisiei Europene.

Moldova are nevoie să fie legată printr-o autostradă de celelalte regiuni istorice ale României și trebuie să încetăm cu această abordare păguboasă și, în anul Centenarului - sintagmă dragă guvernului Dăncilă-Dragnea- să facem și altceva decât să inaugurăm statui și să organizăm festivități. Domnule Șova, sunteți parlamentar de Bacău, reprezentați regiunea Moldovei, ar fi o rușine inclusiv pentru dumneavoastră să nu demarați acest proiect important, indiferent de consecințele politice.

Regiunea Moldovei înregistrează un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media națională, iar lipsa unei conexiuni între Regiunea de Nord- Est și Vestul țării îi determină pe investitori să evite județele Moldovei. Domnule Șova, dacă autostrada Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș nu este o prioritate, atunci care sunt priorităție voastre?

Moldova trebuie unită cu restul României și cu Europa prin autostrada Iași – Tg. Mureș iar Partidul Național Liberal își asumă realizarea cu prioritate a acestui proiect major de infrastructură cu finanțare de la Comisia Europeană”, se precizează în scrisoarea lui Laurențiu Leoreanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel