Lavinia Betea urmează să lanseze două noi cărţi despre cuplul Ceauşescu.
În cadrul unui interviu în care a vorbit despre noile volume, Lavinia Betea, istoric și jurnalist, profesor la Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, a oferit şi o serie de detalii mai puţin ştiute despre viaţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, inclusiv date despre banii pe care îi încasau. Cărţile vor apărea în jurul datei de 20 iunie, la editura Corint.
Totodată, Lavinia Betea va aborda și alte subiecte sensibile precum rolul pe care Elena Ceaușescu l-a jucat în ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu, cum era percepută aceasta în rândul populației, influența pe care Elena Ceaușescu a avut-o în cele mai importante decizii pe care le-a luat dictatorul României, plus multe alte subiecte din spatele cuplului dictatorial, precum și personalitatea ”tovarășei”.
Lavinia Betea va aborda de asemenea și subiecte importante ale perioadei de dinainte de 1989.
Puteți urmări emisiunea sâmbătă, 28 mai, de la ora 17:00, atât pe DC News, Facebook și Youtube, dar și pe DC News TV.
Lavinia Betea este absolventă a Facultății de Istorie-Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Este lector la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad, doctor în psihologie socială al Universității „Babeș-Bolyai“. Lavinia Betea a debutat în 1972, cu poezie, în revista Orizont din Timișoara; a colaborat la revistele Luceafarulsi Amfiteatru din București, Echinox și Tribună din Cluj-Napoca. După 1990, Lavinia Betea a colaborat cu materiale de istorie și psihologie socială la revistele Magazin istoric, Dosarele istoriei, Adevărul literar și artistic, Sfera politicii, 22, precum și la ziarul Adevarul din Arad.
Apariţii editoriale: Poveşti din Cartierul Primăverii, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010; 21 august 1968 — Apoteoza lui Ceauşescu (coord.), Editura Polirom, Iaşi, 2009; Psihologia politică — o disciplină societală (coord. Lavinia Betea, Alexandre Dorna), Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008; Partea lor de adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008; Bărbaţi şi femei. Întâlniri cu Serge Moscovici, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2007; Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Ioana Berindei, Editura Compania, Bucureşti, 2006; Mentalităţi şi remanenţe comuniste, Editura Nemira, Bucureşti, 2005; Linul balans al memoriei, Editura Fundaţiei Culturale „Ioan Slavici“, Arad, 2002; Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001; Premiul Academiei Române, 2003; ediţia a II-a, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2005; Psihologie politică. Individ, lider, mulţime în regimul comunist, Editura Polirom, Iaşi, 2001; ediţia a II-a, Editura Concordia, Arad, 2007; ediţia a III-a, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu“ Arad, 2009; Convorbiri neterminate. Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Editura Polirom, Iaşi, 2001; prefaţă, selecţie a textelor şi note la cartea lui Paul Sfetcu 13 ani în anticamera lui Dej, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000; Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1997; Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României, Editura Fundaţiei „Ioan Slavici“, Arad, 1995; ediţia a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000; Sfârşitul libertăţii, Editura Mirton, Timişoara, 1993.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu