Lavrov, conferinţa de presă comună cu omologul său ungar, Peter Sjiarto. Ce au discutat - Urare către UE

După întâlnirea cu ministrul de externe al Ungariei, şeful diplomaţiei ruse a urat Uniunii Europene să depăşească actualele dificultăţi, a arătat că este trist faptul că Bruxellesul urmează calea pe care i-o arată Washingtonul şi a subliniat speranţa părţii ruse că ţările occidentale vor conştientiza pericolul livrărilor pe mai departe de arme pentru Ucraina.

Referindu-se la situaţia în Ucraina, Lavrov a declarat:

"Pornim de la faptul că partenerii noştri occidentali vor înţelege totuşi, la un moment dat, absoluta contraproductivitate şi pericolul pompării Ucrainei cu tipuri moderne de armamente, al încurajării regimului de la Kiev să continuie acţiunile demente de atacuri armate asupra civililor, asupra propriilor cetăţeni".

"Sper că (...) viaţa va obliga (Occidentul) să privească faptele nepărtinitor, să renunţe la tacticile şi strategiile confruntaţionale inventate artificial şi să se ocupe totuşi de problemele sale europene". Cu atât mai mult cu cât Rusia "explică deschis obiectivele şi sarcinile operaţiunii militare speciale", dar şi "este gata să arate suplimentar toate nuanţele şi aspectele situaţiei".

Despre problemele UE

Referindu-se la problemele Uniunii Europene, Lavrov a declarat:

"Îmi pare rău să văd cum Uniunea Europeană urmează, de fapt, calea pe care i-o arată Statele Unite, că Occidentul Colectiv trebuie să fie unit: niciun pas înapoi, niciun pas la stânga - la dreapta. Numai înainte, încotro arată tovarăşul mai mare".

Mai mult decât atât, acum în comunitate (UE) "are loc o luptă între birocraţia europeană, care vrea să îşi subordoneze totul şi toată lumea, să-şi subordoneze guvernele naţionale, vrea să dicteze condiţii şi să promoveze orice gândire neortodoxă" şi ţările UE care doresc să înţeleagă cât de mult din prerogativele Bruxellesului "sunt totuşi obiect de îngrijorare şi abuz".

Lavrov, urare către UE

"Nu pot decât să urez Uniunii Europene să depăşească actualele dificultăţi. Nimeni nu are interesul ca în Europa să existe crize".

Lavrov a arătat că Rusia sprijină ţările care insistă ca "politica lor să fie determinată de interesele lor naţionale"

Vorbind despre sprijinirea intereselor naţionale, Lavrov a arătat că Rusia sprijină ţările care insistă ca "politica lor să fie determinată de interesele lor naţionale, că nu vor să-şi piardă identitatea naţională, cultura lor, religia, tradiţiile, inclusiv tradiţiile de a-şi educa copiii în familii":

"Sper foarte mult că aceasta este totuşi o dorinţă justă, o dorinţă absolut firească care va prevala şi va fi respectată".

În ceea ce priveşte problema relaţiilor ruso-ungare, Lavrov a arătat că legăturile dintre Moscova şi Budapesta au un "caracter strategic şi de lungă durată" şi părţile "le vor dezvolta prin orice mijloace".

Ambele state se conduc după interese naţionale, dar totodată sunt interesate să găsească "la orice problemă referitoare la una sau alta dintre ţări soluţii care să permită construirea acestor interese naţionale nu în detrimentul partenerilor".

Nici Rusia, nici Ungaria nu vor colaborarea dintre ele să fie împiedicată de sancţiuni şi vor găsi soluţii care vor face colaborarea bilaterală să fie "independentă de acest gen de capricii şi încercări de pedepsire", scrie Rador.

Lavrov a declarat disponibilitatea Rusiei de a analiza cererea Ungariei privind majorarea livrărilor de gaze

Ungaria a cerut părţii ruse să crească livrările de gaze, această cerere va fi analizată, a declarat astăzi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. "Astăzi, colegii noştri au declarat interesul guvernului ungar de a achiziţiona suplimentar cantităţi de gaze în acest an. Această cerere va fi raportată şi analizată neîntârziat", a declarat ministrul rus la conferinţa de presă după încheierea convorbirilor cu omologul său ungar.

"Cooperarea practică este împiedicată, bineînţeles, de politica rusofobă făţişă pe care o duc Washingtonul şi Bruxellesul Uniunii Europene, care presupune sporirea nestăvilită a sancţiunilor, fără analiza sănătoasă a consecinţelor pentru chiar ţările care le introduc. Bineînţeles, însă, noi nu suntem interesaţi ca astfel de lucruri să împiedice colaborarea dintre noi. Vom căuta şi vom găsi soluţii care vor face colaborarea noastră în toate domeniile independentă de acest gen de capricii şi încercări de pedepsire, ca să spunem aşa", a spus Lavrov.

La rândul său, şeful diplomaţiei de la Budapesta, Péter Szijjártó, a remarcat faptul că Budapesta speră să cumpere de la Rusia suplimentar 700 de milioane de metri cubi de gaze

"Vedem clar, ne place sau nu, vrem sau nu: fără surse din Rusia nu se pot cumpăra 700 de milioane de metri cubi de gaze". "Realitatea rămâne realitate. Fără sursele ruseşti, o asemenea cantitate suplimentară de gaze este pur şi simplu imposibil de cumpărat în Europa", a subliniat ministrul ungar de externe.

Szijjártó a mai comunicat că în Ungaria "pomparea gazului în instalaţiile subterane de stocare a gazelor se realizează sistematic", iar în prezent au fost deja pompate 27,3%, în timp ce în Europa acest procent este de doar 13%.

Péter Szijjártó - Trebuie garantată totala securitate energetică a Ungariei

 Actuala vizită în Rusia are două ţeluri. Primul ţel este asigurarea totală a securităţii energetice a Ungariei, iar al doilea, exprimarea faptului că Ungaria doreşte instaurarea cât mai rapidă a păcii în Ucraina - a declarat joi, la Moscova, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó.

Potrivit unui comunicat al Ministerului ungar de Externe, la conferinţa de presă susţinută cu omologul său Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei de la Budapesta a subliniat că Guvernul ungar are obligaţia să asigure în totalitate aprovizionarea Ungariei, chiar şi în condiţiile crizei energetice din Europa.

Péter Szijjártó a precizat: acesta este motivul pentru care s-a decis achiziţionarea a 700 milioane de metri cubi de gaze naturale în plus faţă de cantitatea stabilită în contractele pe termen lung, ceea ce, "ne place sau nu ne place, nu este posibil fără gazele provenite din Rusia".

"Realitatea rămâne realitate"

"Poţi să vinzi speranţe deşarte, poţi să visezi, poţi să umfli baloane de comunicare, dar realitatea rămâne realitate, anume că fără resurse ruseşti azi este imposibil să cumperi în plus, în Europa, atâtea gaze naturale" - a afirmat ministrul ungar de externe. Péter Szijjártó a adăugat: Umplerea depozitelor de gaze se desfăoară conform graficului stabilit.

În Ungaria, gradul de umplere, raportat la consumul anual, este de 27,3%, în timp ce media europeană este de 17,3%. "În vremuri normale, această cantitate ar fi fost suficientă, ar da siguranţă, dar ştim cu toţii că trăim în vremuri anormale, astfel încât trebuie să mergem la sigur" - a accentuat ministrul ungar.

Péter Szijjártó a informat că, în Ungaria, au fost luate toate măsurile necesare pentru primirea acestei cantităţi în plus, iar resursele financiare sunt asigurate. Săptămânile viitoare, în acest scop vom avea la dispoziţie o capacitate zilnică de 20 de milioane de metri cubi, pe ruta sudică. respectiv prin interconectorul cu Slovacia şi Austria.

Péter Szijjártó a precizat că tratativele la nivel de specialişti şi companii sunt purtate de ceva vreme, însă este nevoie şi de un acord politic. Scopul întâlnirilor de acum este de a încheia cât mai repede acest proces şi de a începe livrările. Cu toate condiţiile nefavorabile, dorim ca în Ungaria nimeni să nu ajungă într-o situaţie de aservire, dorim să avem gaze naturale pentru toţi maghiarii, toate familiile şi toate întreprinderile din Ungaria" - a spus Péter Szijjártó.

Ministrul ungar a declarat că celălalt scop al vizitei sale este de a exprima clar că Ungaria doreşte o cât mai grabnică pace în Ucraina, deoarece războiul are consecinţe tragice.

"Cerem tuturor să facă tot posibilul pentru încheierea războiului şi pentru instaurarea păcii. Dorim o încetare imediată a focului şi începerea negocierilor de pace" - a subliniat oficialul ungar. În final, Péter Szijjártó a subliniat că ar fi contrar intereselor naţionale ele Ungariei dacă lumea s-ar îndrepta în direcţia creării de bocuri. "Nu dorim să avem din nou o ordine mondială în care să ne situăm la periferia sau în zona tampon ale unui astfel de bloc" - a precizat Péter Szijjártó.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel