Lavrov, despre planul de pace al Ucrainei: Nu este realist şi toată lumea înţelege acest lucru

Foto: Kremlin.ru
Foto: Kremlin.ru

Serghei Lavrov a criticat planul de pace al Ucrainei.

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că planul de pace al Ucrainei, dar şi cele mai recente propuneri ale ONU de reluare a iniţiativei privind exportul de cereale prin Marea Neagră sunt ambele "nerealiste", transmite Agerpres, citând Reuters.

El a făcut aceste declarații într-o conferinţă de presă, după o săptămână de diplomaţie globală intensă la adunarea anuală a liderilor lumii la sediul ONU din New York, unde Ucraina şi aliaţii săi vestici au căutat să strângă sprijin pentru Kiev.

"Este complet nefezabil. Nu este posibil să fie implementat. Nu este realist şi toată lumea înţelege acest lucru, dar, în acelaşi timp, ei spun că este singura bază pentru negocieri", a spus Lavrov despre planul de pace în zece puncte promovat de Kiev. 

Potrivit lui Lavrov, conflictul din Ucraina va fi soluţionat pe câmpul de luptă dacă Kievul şi aliaţii săi occidentali îşi menţin această poziţie.

Totodată, acesta a afirmat că Moscova a ieşit din iniţiativa privind exportul de cereale pentru că promisiunile făcute Rusiei - printre care eliminarea sancţiunilor împotriva unei bănci agricole ruse şi reconectarea sa la sistemul global SWIFT - nu au fost îndeplinite.

Lavrov, acuzații la adresa Occidentului: Un imperiu al minciunilor



Referitor la cele mai recente propuneri ale ONU de reluare a coridorului de export pentru produse agricole ucrainene, Serghei Lavrov a spus că 'pur şi simplu nu sunt realiste'.

Pe de altă parte, ministrul de Externe al Rusiei a anunţat că va face o vizită la Phenian luna viitoare pentru a continua negocierile cu omologul său pe baza recentelor acorduri între preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Lavrov nu s-a oprit aici și a acuzat Occidentul de mentalitate neocolonialistă în propunerile sale către Sudul global pentru a obţine sprijin pentru Ucraina, şi a vorbit în schimb despre o "majoritate globală" care este amăgită de Occident, pe care l-a descris drept un "imperiu al minciunilor",  adaugă Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel