În pofida iniţiativelor Moscovei, nu s-au înregistrat progrese în dialogul cu SUA pe tema stabilităţii strategice, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, într-un interviu difuzat vineri de postul de televiziune rus Rossia 24, informează EFE, scrie Agerpres.
Şeful diplomaţiei ruse a subliniat că Moscova a prezentat numeroase iniţiative pentru a-i atrage pe partenerii americani într-un dialog de la egal la egal, respectuos de ambele părţi, însă deocamdată reacţia faţă de aceste iniţiative nu este încurajatoare.
Din acest motiv, Lavrov a insistat că nu s-au făcut progrese în dialogul cu SUA pe o temă atât de importantă precum stabilitatea strategică.
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut SUA să reia dialogul strategic, deşi la Moscova sporesc suspiciunile că liderul american Donald Trump nu este interesat să prelungească Noul START sau START III, tratatul de reducere a armamentului strategic ofensiv semnat în 2010 şi care expiră în 2021.
Absenţa negocierilor privind reducerea armelor nucleare strategice se adaugă renunţării în luna august a acestui an, de către ambele puteri, la tratatul de eliminare a rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune (INF).
În interviul acordat Rossia 24, Lavrov a mai spus că nu s-au întregistrat progrese nici în ceea ce priveşte crearea unui consiliu consultativ din care să facă parte oameni de afaceri din ambele ţări şi asupra căruia Putin şi Trump conveniseră la summitul pe care l-au avut în iulie 2018 la Helsinki, capitala Finlandei. De aproape trei ani discutăm despre asta şi încă nu s-a întâmplat nimic, a apreciat şeful diplomaţiei ruse
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu