Serghei Lavrov spune că relaţiile dintre Rusia şi Occident nu vor mai fi ca înainte.
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat vineri că relaţiile dintre Rusia şi Occident nu vor mai fi ca înainte şi a gândi altfel înseamnă să construieşti castele de nisip, transmite Agerpres, citând EFE.
"Aşteptările celor care deplâng prăbuşirea relaţiilor noastre cu colegii noştri occidentali şi care cred că într-o zi totul va reveni la normal sunt castele de nisip", a declarat şeful diplomaţiei ruse în cadrul tradiţionalului său discurs la Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse (MGIMO) cu ocazia începerii anului universitar.
Potrivit lui Serghei Lavrov, demersul Occidentului de a impune o "înfrângere strategică a Rusiei" în Ucraina "nu va dispărea în viitorul apropiat".
"Suntem foarte conştienţi de acest lucru", a adăugat el.
În acelaşi timp, în cazul în care ţările occidentale îşi propun brusc să revină la relaţii "relativ normale", Moscova se va gândi dacă trebuie să fie de acord cu aceasta, mai spune ministrul rus de Externe.
"Nu vom coopera cu Occidentul în acele zone de care depinde securitatea noastră", a subliniat el.
În ceea ce priveşte capacitatea Occidentului de a-şi atinge obiectivele în Ucraina, ministrul de Externe rus a apreciat că pentru aceasta trebuie doar să se uite la operaţiunile în care au fost implicaţi în trecut, precum războiul din Irak sau Afganistan.
Serghei Lavrov răspunde în mod tradiţional de fiecare 1 septembrie la întrebările studenţilor MGIMO, cel mai prestigios centru de pregătire a diplomaţilor ruşi pe care actualul şef al diplomaţiei ruse l-a absolvit în 1972.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News