Lazăr Comănescu, întâlnire cu ambasadorul Qatarului

Qatar
Qatar

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, l-a primit luni pe ambasadorul Statului Qatar, Saad Mohamed Saad Al-Kobaisi, în vizită de rămas bun. Comănescu a încurajat companiile qatareze să acorde "un plus de atenţie" oportunităţilor oferite de piaţa românească de investiţii.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, Comănescu a manifestat interes pentru o cooperare mai strânsă în subiecte regionale de interes comun şi a exprimat sprijinul pentru o prezenţă consolidată a exporturilor româneşti pe piaţa qatareză, în special pe linia produselor agroalimentare. 

Şeful diplomaţiei române a mulţumit ambasadorului Saad Mohamed Saad Al-Kobaisi pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-qatareze şi i-a urat succes în îndeplinirea viitoarelor sale activităţi şi misiuni profesionale, notează Agerpres.  

Conform sursei citate, ambasadorul Statului Qatar a trecut în revistă principalele repere ale activităţii sale în ţara noastră şi a adresat mulţumiri pentru sprijinul primit din partea autorităţilor române, în principal a Ministerului Afacerilor Externe, pentru îndeplinirea obiectivelor mandatului primit. Totodată, el a evidenţiat importanţa cooperării economice, prilej cu care a arătat că există posibilităţi vaste de realizare a unor parteneriate reciproc avantajoase în domenii precum agricultura, IT&C şi turismul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel