Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, înainte de plecarea în Franța, unde efectuează prima vizită oficială bilaterală, decretul de numire în funcție al consilierului prezidențial Lazăr Comănescu.
Noul consilier prezidențial Lazăr Comănescu își intră în atribuții din 16 februarie 2015. Lazăr Comănescu, în vârstă de 65 de ani, este diplomat de carieră, a fost ambasador în Germania şi ministru al Afacerilor Externe între aprilie 2008 şi decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu.
În perioada 2001-2007 a fost şeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, iar după aderare, până la 14 aprilie 2008, a fost Reprezentantul Permanent al României pe lângă UE.
Între 1998 şi 2001 a fost şeful Misiunii României pe lângă NATO şi UE. Lazăr Comănescu şi-a început cariera de diplomat în urmă cu 42 de ani la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe, activând în Ministerul Afacerilor Externe în aproape toate funcţiile, de la consilier, consilier al ministrului, director de cabinet, director general sau secretar de stat. Lazăr Comănescu are şi titlul de doctor în relaţii economice internaţionale la ASE Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu